După ce s-a despărțit de FC Botoșani, fostul antrenor și-a luat un alt angajament.
Marius Croitoru, tehnicianul care în ultimele trei sezoane a pregătit-o pe FC Botoșani, a semnat un contract valabil doi ani cu U Craiova 1948, formație pe banca căreia îl înlocuiește pe Nicolo Napoli.
Anunțul semnării contractului a fost făcut de U Craiova 1948 pe rețelele sociale.
”Fotbal Club Universitatea 1948 și antrenorul Marius Croitoru au ajuns la un acord pe o perioada contractuală de 2 ani de zile”,
a anunțat clubul patronat de Adrian Mititelu.
Marius Croitoru a anunțat încă de la începutul lunii iunie că este în discuții avansate cu U Craiova 1948, însă ulterior negocierile s-au împotmolit și formația din Bănie se îndreptase către alte variante, precum Eugen Neagoe.
Totuși, părțile au reluat negocierile și, în cele din urmă, au ajuns la un consens.
U Craiova 1948 a terminat pe locul 10 ultimul sezon de Liga 1, cu două poziții mai jos decât FC Botoșani, cu Marius Croitoru pe bancă.
Polițiști premiați de Poliția Română pentru că au refuzat să ia mită în trafic
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Bugetul Primăriei din 2025 în dezbatere publică – INVESTIȚIILE propuse de primar în acest an
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare: CALENDARUL anunțat de Inspectoratul Școlar
Oana Sava
Mar 03, 2025
HARTA șpăgii din spitale, a scăzut procentul la Botoșani
Oana Sava
Mar 03, 2025
APIA a început să primească Cereri de plată pentru 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile