Clipe de coșmar trăite de o tânără mamă din județul Botoșani, care spune că doar rugăciunile i-au salvat pruncul de la moarte.
Anul trecut, Dumnezeu a binecuvântat-o pe Ana cu o sarcină îndelung aşteptată şi dobândită cu mare greutate.
Au urmat, însă, momente când credinţa Anei a fost pusă la încercare. A dus cu greu sarcina, iar la 7 luni a născut un copil de 1 kg. Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, pruncul a fost infectat și cu COVID-19.
„La 5 luni de sarcină am ajuns la spital cu risc de avort spontan, Domnul a avut grijă de prunc, dar eu, în loc să-I mulţumesc că mi-a salvat copilul, am fost mâniată că mi se întâmplă mie acest lucru. Apoi la 7 luni am născut un copil mic, de 1 kg, medicii spunând că are șanse extrem de slabe de a trăi, mai ales că, pe lângă faptul că era atât de mic, mai avea şi COVID-19. Imaginaţi-vă cum era acolo intubat, fără mine, iar doctorii tot îmi spuneau că va muri”, povestește Ana, potrivit Ziarul Lumina.
Singura speranță a tinerei a fost rugăciunea. Ziua în care a fost anunțată că pruncul va mai trăi doar câteva ore a aruncat-o în prăpăstiile disperării.
”Într-o zi mi-a sunat telefonul de la spital şi mi s-a spus că i se macină plămânii și va muri în câteva ore. În acele momente m-am rugat la Dumnezeu mai mult ca niciodată; am rugat-o pe Măicuța Domnului, care are grijă de toți copiii, să aibă grijă și de al meu, ca să nu moară. Peste noapte am adormit plângând, cu privirea către o icoană a Maicii Domnului”, povesteşte Ana momentele de mare cumpănă.
În următoarea zi, după-amiază, tânăra mamă a fost sunată de la spital: un tratament trimis de la Bucureşti i-a salvat copilaşul.
„Nu am nici o îndoială că Dumnezeu a auzit ruga mea și mi-a salvat copilul şi aşa am hotărât că trebuie să-I aduc mulțumire. După Botez s-a lăsat linişte în viaţa mea, pace, iar copilul meu este bine şi sănătos”, a mai spus Ana, potrivit sursei citate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024