Veneau din Italia, iar microbuzul în care călătoreau a fost lovit de tren.
Tragedia a avut loc pe 16 august. Un microbuz care venea din sudul Italiei cu destinația Botoșani a fost lovit de tren în apropierea localității Dej, la un pasaj de cale ferată simplă, fără bariere.
Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoane și vătămarea corporală a altor șapte. Au murit Rodica Antonesei și fiica ei, Alexia, care voiau să ajungă la Darabani, să-și vadă rudele din România.
Tatăl fetiței a luat decizia ca organele micuței să fie prelevate, salvând astfel patru pacienți aflați pe liste de așteptare, scrie într-un amplu material pressone.ro.
Maria Hiriț a supraviețuit accidentului. Pe 16 august, în jurul orei 11:32, microbuzul în care se afla a fost lovit de „acceleratul” care venea de la Baia Mare la Cluj, la o trecere de nivel cu calea ferată, fără barieră, aflată pe drumul comunal DC3.
„Am văzut trenul că vine și am început să urlu. Apoi am văzut sânge țâșnind din dreapta mea. Pe mine și pe șofer ne-a aruncat afară, de la impact se deschisese ușa. Eram fără centuri, și eu, și el am zburat. M-a aruncat departe, simțeam durerea cum crește în mine. Din mașină se auzeau urlete, zbierături, ceva îngrozitor. Îmi era frică să mă ridic, era plin de ciment în jur. Ochelarii mi se rupseseră și aveam sânge pe față. Lângă capul meu, ca un fel de pernă, era o traversă de beton. Am apucat să-mi scot telefonul și să-mi sun copiii, care mă așteptau la Bistrița. Ne-a lovit trenul, căutați-mă la spital sau la poliție, atât am putut să le zic. Așa a fost să fie, eu să trăiesc, alții să moară, eu să urc prima și să ocup un loc mai în față, alții să…”
Femeia venea acasă după trei ani. A fost prima care s-a îmbarcat, la Botricello, un orășel din sudul Italiei. După 10 kilometri, la Sellia Marina, au urcat o femeie în jur de 40 de ani și fetița ei. Rodica Antonesei și Alexia erau bucuroase că merg în România în vacanță. Mama era în relații cordiale cu unul dintre șoferi, i-a spus Mariei că sunt vecini la Darabani, în județul Botoșani, și că practic au copilărit împreună. Era cel care avea să fie la volan în momentul accidentului.
Până atunci, microbuzul în care se aflau s-a defectat la Catanzaro, după nici 50 de kilometri pe traseu. A trebuit să mute toate bagajele într-altul și să se pună din nou în mișcare spre România, cu întârziere.
Pe drum au fost trei șoferi care au condus cu schimbul. S-au odihnit pe rând, pe o saltea înghesuită deasupra spațiului pentru bagaje. La vamă, înainte de control, un pasager a fost coborât și rugat să treacă pe jos. Era o persoană în plus, peste capacitatea microbuzului cu 9 locuri.
Patronul firmei de transporturi avea să susțină altă variantă: că persoana în plus a fost luată doar de la Satu Mare la Dej, pentru că un alt microbuz al companiei sale se defectase (n.r. – al doilea în puțin peste 24 de ore): „Nu e normal să avem pasageri în plus, dar nici să lași omu-n drum nu-i normal„, avea să spună acesta.
Înainte de Dej, din direcția Satu Mare, microbuzul a ieșit de pe drumul principal, șoferul preferând o rută alternativă. Încerca să scape de aglomerația de la intersecția cu șoseaua Bistrița-Cluj.
Pe un drum comunal, la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Urișor, s-a produs tragedia.
Citește continuarea pe pressone.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile