Zece minute au fost suficiente pentru o fată de 15 ani din Botoșani ca să trăiască probabil toată viața cu trauma unei zile de duminică.
Este una dintre fiicele lui Cătălin, un botoșănean care locuiește în comuna Vorniceni și în curtea căruia s-a refugiat Dumitru Dăscăleanu pentru a cere ajutor. În acea curte, acest bărbat a fost ucis de patru tineri care aveau cagule pe față. În casă se aflau fetele lui Cătălin, una de 9 și cealaltă de 15 ani.
Cea mai mare a fost audiată în calitate de martor în procesul în care sunt judecați pentru omor calificat cei patru: Costel Lupu, Dumitru-Dănuţ Glisă, Marian-Gabriel Lupu şi Romică-Ştefan Şurubaru.
Mama ei i-a fost alături. Tatăl nu, fiind plecat în Germania cu un contract de muncă ce expiră pe 20 octombrie, el având calitate de martor principal la această odioasă faptă ce s-a petrecut sub privirile lui.
Fiica sa era vizibil speriată la audierile de la Tribunalul Botoșani care au avut loc ieri, 20 septembrie 2018.
Fata și-a început declarația spunând apăsat că nu știe decât ce i-a spus tatăl ei și că ea a stat în casă alături de sora ei, fiind prea speriate pentru a se uita pe geam. A auzit țipete și câinii lătrând înnebuniți.
„Tata era afară, în fața casei. A stat în jur de 10 minute apoi a venit în casă. Mi-a cerut să sun la Cătălina, soția victimei și la ambulanță. Era speriat și tremura tot”,
a povestit adolescenta în instanță.
Ea a format numărul, tatăl ei a preluat telefonul și a anunțat-o pe soția lui Dumitru Dăscăleanu de cele întâmplate. La scurt timp a ajuns în curtea lor și femeia rămasă văduvă într-un mod atât de șocant.
„A început să țipe, nu știa că soțul ei era mort. Au început să vină și vecinii care au auzit țipetele. Am ieșit și eu și am văzut victima, era pe o plasă de gard și avea o lovitură la cap de la un topor. Era plin de sânge. M-am întors la tatăl meu”.
Totul s-a întâmplat într-o duminică friguroasă de ianuarie, pe la ora 10:00, când la biserică încă era slujbă. Și nu a durat mai mult de 10 minute. Patru bărbați care au tăbărât pe unul singur. La final, anchetatorii au găsit un adevărat arsenal de unelte folosite la crimă: topoare, sulițe, furci și altele.
Fata a mai fost întrebată dacă nu s-a uitat deloc pe geam și a răspuns că nu a făcut acest lucru fiind prea speriată. Își auzea tatăl țipând și pe Dumitru Dăscăleanu cerșind ajutor. A mai fost întrebată despre ce i-a spus tatăl ei, în legătură cu persoanele care l-au lovit pe Dumitru Dăscăleanu.
Adolescenta a ezitat o clipă, a întors capul spre boxa în care stăteau cei patru acuzați și a șoptit: „Omul acesta”, indicându-l pe Lupu Costel cunoscut în sat și ca „Titiliuc”.
Fiica lui Cătălin a fost singura audiată la termenul de ieri.
Neașteptată a fost doleanța unuia dintre acuzați. Romică-Ştefan Şurubaru a solicitat disjungerea cauzei și a cerut să se delimiteze total de ceilalți trei, alături de care este acuzat că ar fi comis crima.
„Am ceva de declarat în fața instanței și nu doresc ca ei să fie prezenți”, a fost explicația lui.
Atât avocații cât și procurorul de caz s-au opus acestei solicitări, fiind însă de acord cu audierea separată a lui.
„Faptele așa cum au fost descrise în rechizitoriu impun judecarea în același dosar”, a fost poziția unuia dintre avocați.
Instanța a respins solicitarea de disjungere pe motiv că este nefondată și a acceptat doar audierea separată a lui Romică-Ştefan Şurubaru. Acesta a cerut să fie audiat la termenul la care ajunge și martorul principal, Cătălin din Germania.
Este posibil ca în detenție, Romică-Ştefan Şurubaru să fie fost silit de ceilalți trei să facă anumite declarații în fața instanței pentru ca toate să fie corelate unitar. Lucru care s-ar fi puttu eventual accepta dacă participarea sa la omor era foarte redusă.
DESCARCÃ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 13 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, AUR: Scopul nostru este să ne întâlnim cu cât mai mulți botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024