Andreea Federovici de atunci venea la cabinetul fostului primar Ovidiu Portariuc din legislatura 2012 – 2016 de pe băncile facultății, fără a avea acel minim de experiență care să-i permită să dea curs provocării profesionale într-un mod mai lin.
Și chiar și așa a reușit să se descurce.
Ulterior s-a căsătorit și a devenit Andreea Cujbă de astăzi, care nu mai este consilier în aparatul bugetar, ci tânără antreprenoare.
A lucrat în Primărie trei ani până să-și deschidă propria afacere și recunoaște că multe dintre lucrurile învățate acolo au ajutat-o în parcursul profesional.
”A fost o perioada care m-a marcat cel mai mult și care m-a ajutat în formarea profesională, o perioadă de care mereu îmi amintesc cu foarte mult drag, deși la început prima lună nu era așa. Era un domeniu nou pentru mine, venisem de la Iași, de pe băncile Facultății de Jurnalism și Comunicare. La Iași, la Cuza, se făcea foarte multă practică pe jurnalism, presă scrisă, televiziune, radio, nu luasem contact cu ceea ce era domeniul relațiilor publice. La Primărie venisem exact pe domeniul relațiilor publice”,
Andreea Cujbă, fost consilier la cabinetul primarului Ovidiu Portariuc
În calitate de principal consilier al primarului, Andreea organiza tot felul de evenimente, conferințe de presă, se ocupa de promovare și în același timp participa la o sumedenie de cursuri pentru dezvoltarea sa profesională.
Și a avut și oameni care au inspirat-o.
„Chiar vreau să-i mulțumesc omului Ovidiu Portariuc, de la care eu personal am învățat foarte multe. În primul rând am învățat să fiu om și să mă dezvolt. El ne implementa așa la cabinet... adică aveai cu cine discuta și despre o carte bună și despre un film bun. Tot timpul ne dădea niște sfaturi, din punctul meu de vedere, extraordinare. De asemenea, echipa cu care am lucrat, oameni cu zeci de ani de experiență în Primărie... M-au ajutat foarte mult și nu m-au tratat de sus. Aveam 23 de ani, eram un copil să zic așa, venit de la Iași, prima oară luând contact cu un astfel de mediu, o instituție publică – Primăria Botoșani, o responsabilitate extrem de mare. Aveam niște emoții, Doamne, nici nu vreau să-mi amintesc. Și acum mă iau emoțiile... când am pregătit primele conferințe de presă, când am cunoscut presa”,
Andreea Cujbă, fost consilier la cabinetul primarului Ovidiu Portariuc
Fostul primar nu a fost singurul de la care a avut ce învăța Andreea. O doamnă i-a fost un fel de model feminin.
„Am rămas marcată în sensul bun și de toate sfaturile și de toată experiența d-nei Adriana Zăiceanu, un om de la care am învățat foarte multe. Și acum îmi amintesc zilele sau serile când mă duceam să scriu comunicate și îmi dădea datele acelea exacte, din minte, cifre. La orice oră din zi și din noapte această doamnă știa absolut tot, o femeie extraordinară. Am avut oameni de la care chiar am avut ce să învăț”,
Andreea Cujbă, fost consilier la cabinetul primarului Ovidiu Portariuc
În vremuri în care posturile din sistemul bugetar sunt practic vânate de tinerii care termină facultate.
Într-un context în care locurile de muncă de la stat oferă acea siguranță că orice s-ar întâmpla rămâi angajat, uneori chiar și când randamentul propriu sau responsabilitatea nu sunt chiar prioritare în timpul orelor de program.
Andreea Cujbă a ales riscul unei afaceri cu tot ce decurge din asta. Și mai ales, a ales să-și urmeze visul.
„Am considerat că este momentul pentru o echimbare. Am fost la niște cursuri de dezvoltare personală, sincer. Acele cursuri pot spune că mi-au schimbat un pic viziunea. Eu toată viața mea mi-am dorit să fac rochii. Cred că e visul oricărei femei, suntem pasionate de modă, suntem pasionate de rochii, de haine, încă de când eram mici”
Andreea Cujbă, creator de modă
Recunoaște că a avut acea doză de curaj care i-a dat avânt să intre în antreprenoriat, să se mențină acolo și mai ales să aibă continuitate pe nișa ei de activitate, cu succes.
Astăzi are o clientelă formată deja care-i apelează serviciile și a ajuns la stadiul în care are posibilitatea să îi ajute și pe cei mai puțin norocoși.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024