Centrul Județean de Comunicare a transmis faptul că în acest weekend vor fi intensificate controalele.
Ca urmare a creșterii accentuate a numărului persoanelor infectate cu noul virus SARS COV 2 la nivel național, pe fondul nerespectării măsurilor sanitare preventive dispuse pentru starea de alertă, în acest weekend, IPJ Botosani, sub autoritatea Instituţiei Prefectului si in colaborare cu politisti locali, politisti de frontiera, jandarmi, precum si reprezentanti din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Directiei de Sanatate Publica, Protectiei Consumatorului, Inspectoratului Teritorial de Munca si Directiei Sanitar Veterinare, vor acționa cu efective mărite pe întreg teritoriul județului.
În acest sens se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și zonele de promenadă. Totodată se vor efectua verificări și în trafic, fiind vizat transportul local, național și internațional, de persoane.
Precizam faptul ca, din data de 1 august 2020, la nivelul judetului Botosani au fost dispuse masuri suplimentare de limitare a infectiilor cu coronavirus, astfel ca purtarea corecta a mastii de protectie este obligatorie in spatiile publice deschise, dupa cum urmeaza:
-piete agroalimentare, targuri, oboare, targuri auto, pe intregul program de functionare;
-zonele de astepatare ale statiilor de autobuz si ale peroanelor CF;
-pe intreg intervalul orar de desfasurare in zonele in care se desfasoara serbari sau publice sau pelerinaje;
-pietonalele constituite in municipii si orase, in intervalul orar 18:00-22:00, dupa cum urmeaza:
*in mun. Botosani: pietonalele Unirii si Transilvaniei, str. Cuza-Voda, str. Marchian, Bulevardul Mihai Eminescu si zona Centrul Vechi.
*in mun. Dorohoi: pietonalul Grigore Ghica si Cartierul Drochia;
*in orasul Saveni: pietonalul str. 1 Decembrie;
*in orasul Darabani: pietonalul str. Pietei si str. Ratusanu;
*in orasul Flamanzi: centrul Civic-zona Primariei;
*in orasul Flamanzi: centrul Civic-zona Primariei;
*in orasul Bucecea: pietonalul Centrul Cultural.
Reamintim faptul că nerespectarea restrictiilor si a legislatiei in vigoare atrage sanctiuni, iar necunoasterea legii nu poate fi invocata ca scuza.
Centrul Județean de Comunicare Botoșani
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024