În urmă cu puțin timp un incident în care a fost implicat un autovehicul al societății de salubrizare Urban Serv, s-a produs pe o stradă din municipiul Botoșani.
Este vorba despre strada Furtunii numărul 4, acolo unde un autovehicul era cât pe ce să se răstoarne în grădina unui botoșănean, din cauza faptului că s-a surpat canalizarea. La fața locului au fost prezenți directorul societății Urban Serv, Simion Drelciuc, câțiva angajați și un echipaj de la Poliția Locală. Ei au încercat să găsească soluții pentru ca mașina să nu ajungă cu roțile în sus.
”O întâmplare neplăcută, ce puțin pentru noi, societatea Urban Serv. Una din mașinile care își făceau traseul de colectat la case, pe strada Furtunii s-a surpat canalizarea. Situația este care este, există riscul ca mașina să se răstoarne. Soluțiile de a rezolva situația sunt destul de reduse, fiindcă s-a încercat cu un buldoexcavator de capacitate mare a firmei care execută lucrări pe această stradă și dânsul la rândul a intrat, s-au surpat roțile utilajului în cauză”, ne-a declarat Simion Drelciuc, directorul Urban Serv.
Totodată, Drelciuc a mai afirmat că așteptă să vină și reprezentantul firmei care se ocupă cu repararea străzii. ”Din câteva am înțeles firma Conrec este cea care execută lucrările . Sper să găsim soluții în așa fel încât și noi să putem salva utilajul și să deblocăm și strada pentru cei care locuiesc în zona respectivă. Acum noi încercăm să aducem niște ustensile ca să ținem mașina în poziția care este, să nu cumva să se răstoarne cu totul”, a încheiat directorul. La scurt timp, la fața locului a ajuns și un camion cu macara. (Ș.V.)
CITEȘTE: UNDE a intervenit Urban Serv la prima ninsoare din Botoșani
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
O nouă alertă meteo: COD GALBEN emis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
PERCHEZIȚII: Doi bărbați reținuți pentru furturi din benzinării comise vara trecută – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Peste 1 milion de euro! Fostul atacant de la FC Botoșani a dat lovitura în Turcia
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile