Accidentul de circulație care a marcat după-amiaza de miercuri, 10 iunie 2015, a băgat doi oameni în spital, a lăsat un bolid de lux cu partea din stânga-față distrusă, și un taximetru avariat serios pe aceeași parte.
Din primele constatări, se pare că șoferul mașinii Audi S5, la volanul căreia s-ar fi aflat chiar fiul primarului de la Păltiniș, Vlad Romănescu, ar fi intrat într-o depășire pe linie continuă în mijlocul pădurii din localitatea Zăicești, în buza orașului Botoșani.
În timpul manevrei sale, a lovit serios o mașină în regim de taxi care se deplasa dinspre Botoșani spre Zăicești, și care circula regulamentar. În urma impactului, ambele airbag-uri din taxi s-au deschis, iar parbrizul pe partea sa dreaptă, prezintă urma unei lovituri puternice, geamul fiind făcut țăndări. Ar fi ajuns la spital atât șoferul de taxi, cât și pasagera din dreapta.
Cele două mașini sunt despărțite de o distanță de câteva zeci de metri, ambele ajungând pe partea laterală a carosabilului, circulația fiind dirijată de agenți ai Poliției Rutiere prezenți la fața locului. Distanța dintre ele este marcată de bucăți din caroseriile ambelor mașini – o oglindă laterală spartă, semnalizatoare ale taxiului, în timp ce numerele de înmatriculare ale mașinii marca Audi nu se mai zăresc pe bolidul distrus.
Roata din stânga față a fost îndoită serios, portiera boțită și oglinda laterală aproape desprinsă din corpul mașinii. Agățată de oglinda retrovizoare stă o cruce din lemn înfățișând un sfânt.
(C.B.)
Mai multe detalii aici:
Casă din Știubieni în pericol: A luat foc din cauza coșului de fum
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Botoșănean salvat de la îngheț, a fost dus acasă cu autospeciala jandarmilor - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Benzi rezonatoare pe drumul „abonat” la accidente: ANUNȚUL făcut astăzi de prefect – VIDEO
Oana Sava
Feb 10, 2025
Cinci studenți au ajuns la Botoșani pentru a salva vieți
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile