Mașina a fost depistată în afara părții carosabile.
La data de 24 octombrie 202o, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul comunal DC38, între localitățile Hlipiceni și Victoria, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă, autoturismul avariat fiind depistat în afara părții carosabile.
De asemenea, polițiștii au identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 21 de ani din comuna Secuieni, județul Neamț, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, fiind testat alcoolscopic, a rezultat o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În momentul producerii accidentului, în autoturism se mai aflau alte trei persoane, însă niciunul dintre ocupanți nu a suferit vătămări corporale.
Unul dintre pasageri, un tânăr de 19 ani din comuna Hlipiceni, județul Botoșani, proprietar al autoturismului, i l-a încredinţat celui în cauză pentru a-l conduce, deşi cunoştea faptul că nu posedă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi încredinţarea unui autoturism unei persoane care nu posedă permis de conducere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024