O mașină parcată într-o gospodărie din localitatea Răchiți a fost distrusă de flăcări, în această dimineață.
Proprietarul a observat că iese fum de la motor după ce a pornit autoturismul și l-a lăsat, câteva minute, să se încălzească. Îngrijorat că flăcările ar putea să ajungă și la o rulotă parcată în apropiere, acesta a sunat după ajutor la 112.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că mașina ardea ca o torță și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:
▪verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;
▪nu faceți improvizații la instalația electrică;
▪asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
▪verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
▪verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism.
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Managerul teatrului pe scenă: Lăsați-mă o clipă să mă uit și să-mi dau seama că nu visez – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Actrița Maia Morgenstern a numit Botoșaniul orașul său de suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Bătaie cu bâta în Centrul Vechi: Un botoșănean, la un pas să omoare un om
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile