Apropierea sărbătorilor aduce, la fel ca în fiecare an, mai multe accidente rutiere, cu mai mulți șoferi indisciplinați sau care urcă la volan după ce au băut.
Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Botoşani, conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 293. În afara comunei G. Enescu, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, în final izbindu-se într-un mal de pământ.
Accidentul rutier, care a avut loc ieri, a ajuns și în atenția polițiștilor În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.
Echipajul din cadrul Biroului Rutier Dorohoi ajuns la faţa locului a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Copiii sunt așteptați la Teatrul Vasilache la spectacolul „Punguța cu doi bani”
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O fabrică de pâine din Iași a fost închisă de comisarii de la Protecția Consumatorilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Primele de carieră didactică și profesională 2025: Profesorii riscă să piardă banii
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
A început Postul Paștelui, cel mai aspru și lung din an
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile