Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu scurt timp și a fost anunțat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului dintre un autoturism și un tren de călători.
Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, pe raza municipiului Dorohoi.
Trenul circula pe direcția Dorohoi-Iași.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat că nu erau persoane încarcerate și că cei 12 călători din tren nu aveau nevoie de îngrijiri medicale.
Conducătorul mașinii, un bărbat de 30 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile