Ghinionul conducătorului auto, un proces verbal finalizat cu dosar penal pentru polițiști.
S-a întâmplat sâmbătă, 25 martie 2023 în nordul județului.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Rădăuți-Prut.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile