Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineață, pe raza localității Copălău.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Până la sosirea salvatorilor la fața locului, victimele au fost evaluate de un pompier, care pleca în misiune la Constanța.
Plutonierul major Marius Neculai a oprit imediat și a constat faptul că nu există persoane încarcerate, inconștiente sau în stop cardio-respirator care ar fi avut nevoie urgentă de resuscitare.
Acesta a transmis datele în dispeceratul integrat ISU-SAJ Botoșani și a continuat să asigure suport medical și moral victimelor până la sosirea colegilor.
Persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în timp ce pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile