Polițiștii de frontieră continuă cercetările.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cetăţean român, depistat în trafic, la volanul unui autoturism ce avea aplicate numere false de înmatriculare.
În data de 21 mai 2022, în jurul orei 19.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pentru control, în localitatea Dersca, un autoturism ce nu avea aplicată în partea din faţă plăcuţa cu numărul de înmatriculare, condus de un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani.
La controlul de frontieră, în partea din spate a autoturismului era aplicată o plăcuţă cu un număr de înmatriculare din judeţul Botoşani. În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că plăcuţa prezentă pe autoturism aparţine de fapt unui alt autoturism, aceeaşi marcă dar de culoare diferită.
Bărbatul a declarat că a schimbat partea din spate a maşinii şi nu a observat că a rămas şi numărul de înmatriculare al piesei de schimb.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Ajutor de la stat înainte de sărbătorile pascale: CINE va primi 400 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Puștan trimis de judecători într-un centru educativ
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Se caută paznic la o instituție din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile