S-a întâmplat duminică dimineață, 20 octombrie 2024 pe raza localității Copălău.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Un pompier care plec în misiune la Constanța oprit imediat și a constat faptul că nu există persoane încarcerate, inconștiente sau în stop cardio-respirator care ar fi avut nevoie urgentă de resuscitare.
Persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în timp ce pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.
Mașinile au fost preluate pe platformă de SOS Savencu.
Un fost primar rămas fără loc de muncă a vrut să devină casier în Primăria pe care a condus-o
Gabriela Erdic
Mar 02, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Doliu în rândul salvatorilor: Șeful SVSU Dorohoi, Angela Francu, s-a stins din viață
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Încă o primărie din județ pune bazele unui parc fotovoltaic pentru energie curată
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Victorie importantă: FC Botoșani bate U Cluj și se distanțează de ultimul loc din clasament - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile