Registrul Auto Român (RAR) explică în detaliu tot ce trebuie să știți despre statutul legal al autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă și cum poate primi un astfel de autovehicul Cartea de Identitate a Autovehiculului (CIV) pentru a fi înmatriculat în România.
RAR acționează doar în cadrul legal disponibil în acest moment, fără a aplica măsuri care nu respectă prevederile interne sau UE în domeniu.
Modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat clar în Reglementările RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2.132/2005, cu modificările și completările ulterioare. În secțiunea “Sistemul de direcție” din Capitolul IV, se stipulează că:
“Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 și M3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”.
Pe de altă parte, RNTR 7 impune obligativitatea înlocuirii farurilor originale cu unele care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului.
Așadar, ținând cont de prevederile legale, Registrul Auto Român este în măsură să acorde CIV unui autovehicul care are volanul pe partea dreaptă, dar se încadrează în aceste excepții.
O altă prevedere legală a RNTR 7 este cea referitoare la omologarea individuală a autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, dar care au suferit modificări constructive:
“Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului şi care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menţionate în CIV se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului”.
Concret, dacă un autovehicul înmatriculat în România cu volanul pe partea dreaptă se prezintă la RAR după ce i-au fost aduse modificări constructive, acesta va putea fi reomologat doar dacă și postul de conducere a fost mutat pe partea stângă.
Pentru clarificarea poziției naționale cu privire la acest subiect, trebuie precizat că legislația din România transpune și pune în aplicare legislația UE în domeniu, legislație care nu permite introducerea de interdicții de natură tehnică referitoare la autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă.
Comisia Europeană consideră că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule constituie o barieră pentru libera circulaţie a mărfurilor, fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor UE.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că există deja două hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu privire la cauzele C-639/11 (Comisia Europeană împotriva Poloniei) și C-61/12 (Comisia Europeană împotriva Lituaniei), prin care Curtea de Justiție a constatat că statele respective, care aveau restricții naționale privind înmatricularea autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, nu și au îndeplinit obligațiile ce le revin, prin nerespectarea prevederilor legislației UE aplicabile.
S-a considerat că introducerea interdicției de înmatriculare a unor astfel de autovehicule este contrară regulilor UE privind libera circulație a mărfurilor (art. 34 din Tratatul de Funcționare a UE) și reprezintă o încălcare a legislației UE de omologare (de exemplu Directiva cadru 2007/46/CE), fiind o măsură disproporționată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranței rutiere și protecției sănătății și vieții cetățenilor din UE.
În consecință, introducerea unei restricții privind omologarea și/sau eliberarea cărții de identitate pentru autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă nu poate fi avută în vedere, deoarece aceasta ar duce la introducerea unei proceduri de „infringement” din partea Comisiei Europene pe un subiect pe care Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat deja în defavoarea statelor membre care aveau astfel de restricții.
Dat fiind interesul public ridicat pentru situația autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm și cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziție stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită.
În consecință, până la 31 decembrie 2020 se acceptă, în aceleași condiții, omologările UE emise de UK, adică și autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiții aplicabile.
De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea de tip emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terț din afara UE și nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România.
În ceea ce privește autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă și care sunt deja înmatriculate în România, menționăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziției postului de conducere pe partea stângă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024