(P) Din păcate, oricât de mult ai încerca să-ți protejezi mașina, accidentele tot se întâmplă, atât în trafic, cât și neașteptat, când nu mai e nimeni pe drum. Când este vorba de parbriz clar acesta poate avea de suferit când se întâmplă un accident cu un alt autovehicul, dar de când este atacat prin surprindere de o piatră de pe drum, ce zici?
Când ți-e lumea mai dragă și conduci liniștit spre destinație, de nicăieri roata aruncă o piatră mică, ce poate produce pagube mari. Un parbriz crăpat înseamnă o reducere a vizibilității șoferului, deci viața sa și a celorlalți participanți la trafic poate fi pusă în pericol dacă parbrizul nu este înlocuit.
Pentru astfel de cazuri cei de la Master Auto Glass ce au sediul în Suceava își așteaptă clienții cu servicii profesionale și un stoc generos cu produse originale, peste 5000 de parbrize, lunete și geamuri laterale, ce respectă standarde înalte de calitate.
Echipa se mândrește cu o experiență de peste 15 ani în acest domeniu de activitate, fiind de un real profesionalism. Aceștia răspund cu promptitudine atunci când clienții îi contactează sau vin la sediu. Oferă clienților soluții personalizate, astfel încât aceștia să aibă parte de montaje parbrize auto, lunete și geamuri adaptate cerințelor și bugetului. Pentru orice lucrare efectuată de către ei clientul primește garanție timp de 2 ani. Pentru autovehiculele ce au parbriz în cheder timpul de execuție începe de la 50 de minute și până la 4 ore în cazul autoturismelor și autoutilitarelor. Deci rapiditatea acestora este un alt motiv pentru care vei dori să apelezi la serviciile lor. Prețurile sunt competitive, iar tu nu vei observa nici o diferență între parbrizul original al mașinii și cel înlocuit de echipă.
De asemenea, pentru a scăpa de deplasarea la sediul lor, echipa poate veni la tine pentru a-ți schimba geamurile. Trebuie doar să îi contactezi și le specifici adresa la care să vină. Pentru realizarea montajului la domiciliu este necesar să ai un garaj acoperit vara, iar pe timp de iarnă garajul trebuie să fie încălzit. Pentru oraș costul de deplasare este de 50 lei, iar pentru zonele din afara județului Suceava se percepe taxa de 1,5 lei/km.
Echipa oferă aceeași garanție a executării montajului și rezistenței parbrizului și în cazul celor care conduc camioane. Timpul de execuție crește în acest caz până la 8 ore, dat fiind faptul că este vorba de un parbriz de dimensiuni mult mai mari.
Șoferii de camioane au poate o și mai mare responsabilitate de a înlocui un parbriz defect, dat fiind faptul că aceștia își petrec o mare parte din timp conducând, sunt obosiți, deci vizibilitatea trebuie să fie maximă. Un camion ce este implicat într-un accident poate produce pagube mult mai mari, deci este de datoria șoferilor să ia măsuri când un geam este crăpat, indiferent de nivel.
Pentru a afla mai multe despre serviciile celor de la Master Auto Glass accesează masterautoglass.ro.
Contact:
0733995631
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024