Vești proaste pentru cei care refuză să muncească.
Cei care se sustrag de la munca în folosul comunității riscă 2 ani de închisoare, potrivit unui proiectul de lege inițiat de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, în calitate de senator, și depus la Senat. Potrivit inițiatoarei, ”legea ar trebui să instituie pedepse mai aspre, pentru cei care ignoră cu desăvârșire prevederile legale, liniștiți fiind pentru că nu au venituri și bunuri care să fie executate silit pentru recuperarea sumelor datorate.”
Proiectul de lege completează articolul 287 din Codul Penal, astfel: “Nerespectarea hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității săvârșită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, sustragerea de la executarea sancțiunii după începerea activității sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.”
Potrivit inițiatorului, prestarea unei activități în folosul comunității, ca sancțiune contravențională principală, a fost introdusă pe fondul procesului de armonizare a legislației României cu legislația țărilor Uniunii Europene.
Sancțiunea reprezintă un element structural al normelor juridice, rolul său fiind acela de a asigura respectarea conduitei prescrise în dispoziția normei. Sancțiunea este prețul plătit de o persoană în cazul încălcării normelor juridice. Prin sancțiune se înțelege o măsură de constrângere sau reeducare, care se aplică contravenientului, în scopul îndreptării acestuia și prevenirii săvârșirii contravențiilor, scrie Libertatea
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024