Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă și fluxul de persoane care vor intra în țară prin punctele vamale va fi unul mai ridicat decât în perioade normale.
Iar măsurile care se iau la punctele de frontieră vor fi cu mult mai stricte după ce s-au deschis o serie de celule de criză pentru mai multe focare de infecție cu pestă porcină ce ar putea ajunge și la Botoșani.
„Oficiul Internațional de Epizootie comunică faptul că în noiembrie 2017 în Republica Moldova, foarte aproape de noi s-au depistat trei focare noi de pestă africană și mai grav este că unul este la un porc domestic în localitatea Hâncești iar două la porci mistreți în localitățile Cahul și Orhei. Geografic sunt liniar față în față cu județele Galați și Brăila, deci este riscul foarte mare pentru România”,
Viorel Axinte din cadrul DSVSA
Astfel, la cele două puncte de trecere a frontierei, respectiv Stânca Costești și Rădăuți Prut controlul vamal va fi efectuat cu medicul sanitar veterinar.
”Nu se introduce în România nici un fel de produs de origine animală. Nu vorbim doar de carne, nu intră nimic. Nici conserve, nici borcane, nici pește, nici pastă, nu intră nimic”,
Viorel Axinte din cadrul DSVSA
Anul acesta a fost înregistrat un focar de infecție ce pestă porcină la Satu Mare, de la carne introdusă în România din Ucraina.
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
După cazul cu 100.000 de euro: PRECIZĂRI importante cu bonusurile acordate angajaților la pensionare
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Gabriela Erdic
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Fraudă în numele RAR cu un document important pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile