În ceea ce priveşte cheltuielile şi încercarea de a face o economie la utilităţi conducerea de la Spitalul Judeţean Mavromati se gândeşte serios ca după o analiză a situaţiei să comaseze şi bucătăriile secţiilor exterioare subordonate celei mai mari unităţi spitaliceşti judeţene.
Comasarea propriu zisă ar urma să aibă loc după ce se va stabili capacitatea de producere a hranei la fiecare bucătărie în parte. Totodată, în funcţie de rezultatele analizei se va clarifica şi dacă se va pune problema de disponibilizări.
„Vom încerca să stabilim un plan de măsuri pentru trecerea la comasarea efectivă a secţiilor comasate anul trecut, pentru că sunt încă multe lucruri care funcţionează independent şi asta înseamnă costuri suplimentare. Sunt cheltuieli cu dusul alimentelor, cu adusul, e foarte complicat. S-ar putea să ajungem şi la o asemenea treabă, disponibilizări, dar repet după ce ne facem temele bine”, a declarat
Viorel Iliuţă, directorul Spitalului Judeţean.
Nu în ultimul rând, managerul a încheiat prin a spune că va încerca să găsească cele mai bune soluţii şi că nu este normal să fie atâtea bucătării dat fiind faptul că spitalele au fost comasate anul trecut. Dacă propunerea s-ar concretiza, hrana bolnavilor ar urma să fie gătită într-un singur punct de lucru şi transportată şi la celelalte secţii.
CITEŞTE
Bolnavii din spital hrăniţi din sponsorizări de peste 6.000 de euro