Luni, 7 octombrie, începând cu ora 16:00, pe Stadionul municipal Botoşani se va desfăşura partida de fotbal dintre echipele FC Botoşani şi Universitatea Cluj. Măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la această partidă de fotbal vor fi asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cooperare cu alte structuri cu atribuţii în domeniu (poliţie, poliţie locală, pompieri, firmă de securitate).
Jandarmii botoşăneni vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice sau de altă natură, înainte, pe timpul şi după terminarea partidei, precum şi pentru restabilirea ordinii publice , în situaţia în care a fost tulburată.
Accesul în stadion al publicului va fi permis începând cu ora 14.00, pe cele două porţi principale dinspre Calea Naţională ( porţile 1 şi 2 ), iar accesul suporterilor echipei oaspete se va efectua pe poarta numărul 3.
[[banner]]
Pentru fluidizarea circulaţiei în zona stadionului şi prevenirea aglomerărilor generatoare de disconfort la porţile de acces, recomandăm spectatorilor să aibă asupra lor biletul de acces pe care îl vor prezenta forţelor de ordine, la intrarea în dispozitivul de prefiltrare instalat pe trotuarul din faţa stadionului, de pe Calea Naţională, să vină din timp la stadion, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să solicite imediat, în mod direct sau prin apel 112, intervenţia forţelor de ordine, atunci când situaţia o impune.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege, obiecte contondente ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă şi trebuie să ocupe doar locurile prevăzute pe documentele de acces.
Este interzisă parcarea autoturismelor pe strada Naţională în zona stadionului de fotbal. Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă.
CITEŞTE:
Pustiu la bilete pentru FC Botoşani – U Cluj, antrenorul şi jucătorii aşteaptă suporterii