În acest weekend, la Botoșani se desfășoară două importante evenimente menite să readucă în atenție două dintre cele mai importante personalități născute pe aceste meleaguri, Dimitrie Pompeiu și Octav Onicescu.
Astfel, în perioada 13-15 mai are loc tradiționala competiție – a XX-a ediție – a Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu", precum și Conferința Națională de Matematică „Octav Onicescu”.
Concursul Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu” este dedicat elevilor din clasele III-XI, fiind organizat de Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice din România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „A. T. Laurian” și Școala Gimnazială nr. 17 din Botoșani.
Proba de concurs s-a desfășurat sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 09:00, la Școala Gimnazială nr. 17 din Botoșani, festivitatea de premiere fiind programată pentru duminică, 15 mai, începând cu ora 10:00, în Aula Magna a Colegiului Național „A. T. Laurian”.
Președintele concursului este prof. univ. dr. Radu Gologan, de la Universitatea Politehnică din București, iar Președinte de Onoare cunoscutul prof. Artur Bălăucă, inițiatorul concursului.
Deschiderea oficială a competiției s-a derulat sâmbătă, în Aula Magna a Colegiului Național „A. T. Laurian”, în prezența oficialităților, dar și a numeroase personalități din lumea matematicii.
Pe lângă amintiții deja matematicieni Radu Gologan și Artur Bălăucă, competiția i-a adus la Botoșani pe lect.univ.dr. Alexandru Negrescu, de la Universitatea Politehnică din București, de asemenea în sală fiind prezenți și prof. Alexandru Funduianu, istoricul Gheorghe Median, dar și invitați din țară sau Republica Moldova: conf.univ.dr. Tatiana Veveriță, conf.univ.dr. Andrei Braicov, conf.univ.dr. Natalia Lupașco, conf.univ.dr. Dorin Pavel, conf.univ.dr. Maria Pavel, conf.univ.dr. Marcel Teleucă (Facultatea de Matematică din Chișinău); prof. Mihai Țarcă (Vatra Dornei), prof. Mihai Gavriluț (Roman), prof. Mihai Piticari (Câmpulung Moldovenesc), prof. Octavian Rezuș (Vatra Dornei).
Prof.univ.dr. Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, a subliniat că revine cu mare bucurie la Botoșani, apreciind totodată faptul că anul acesta este omagiat și Octav Onicescu.
”Pentru că este vorba și despre academicianul Octav Onicescu, o să vă spun o povestioară. L-am cunoscut destul de bine, chiar a făcut parte din comisia de admitere la doctorat. Domnul Onicescu, cred că avea în jur de 85 de ani, mi-a pus următoarea întrebare: sunteți rudă cu Gologan care ținea fierăria la Piața Sf. Gheorghe din București? Întâmplător știam că da, era un unchi al bunicului meu. În 1914, când bunicul meu a dezertat din armata din Transilvania ca să se înroleze în Armata Română, a locuit la acel unchi din Piața Sf. Gheorghe. Deci iată cum se leagă matematica cu istoria, cu familiile, și probabil că astfel de povești există peste tot, fie că este vorba despre matematică sau când este vorba despre familie”,
prof.univ.dr. Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România
Radu Gologan a anunțat cu acest prilej faptul că Societatea de Ştiinţe Matematice din România are în vedere ca, anul viitor, întrucât se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Pompeiu, să organizeze la Botoșani ”un adevărat festival al școlii”.
”Sperăm să facem atunci un adevărat festival al școlii românești. Pentru că trebuie să știți că Dimitrie Pompeiu a făcut școala pedagogică de institutori și trei ani de zile, înainte de a-și face studiile universitare și doctoratul la Paris, a fost învățător la Galați și la Ploiești. Deci va fi un moment în care vom putea îmbina matematica cu rolul ei în școală și rolul învățătorului în școală. Mă bucur în același timp că a pornit din nou, împreună cu Concursul ”Dimitrie Pompeiu”, o conferință care sperăm să fie anuală, în care dascălii - matematicienii și nematematicieni - să depănăm amintiri și să plecăm mai încărcați cu istorie românească și cu cultură românească de la această manifestare”,
prof.univ.dr. Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România
Prof. Ioan Ciobănașu, președintele Filialei Botoșani a Societății de Științe Matematice din România, a amintit că anul acesta, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea, pe meleagurile botoșănene, a matematicianului Octav Onicescu (20 august 1892 - 19 august 1983), se desfășoară la Botoșani și Conferința Națională de Matematică „Acad. Octav Onicescu".
De asemenea, tot acum sunt evocate și memoriile a două personalități ale lumii academice, strâns legate de școala matematică botoșăneană, și anume prof. univ. dr. Dan Brânzei, de la a cărui dispariție se împlinesc 10 ani, și prof. univ. dr. Doru Ștefănescu, de la a cărui dispariție se împlinește un an.
În memoria celor trei iluștri matematicieni, în Aula Magna a Colegiului Național „A. T. Laurian” a fost ținut sâmbătă un moment de reculegere.
Președintele Consiliului Județean Botoșani a amintit faptul că cei doi matematicieni – Dimitrie Pompeiu și Octav Onicescu – completează pleiada personalităților care formează cartea de vizită a orașului din nordul țării.
”De regulă, când se vorbește despre personalitățile pe care le-a dat județul nostru, referirile se fac la Eminescu, Enescu, Iorga și Luchian. Dar este nedrept pentru că, știm cu toții, Botoșaniul a dat lumii și mari personalități în domeniul științelor exacte. Matematicieni care au contribuit la dezvoltarea științei, arhitecți, proiectanți și ingineri care au schimbat România de-a cursul timpului: Elie Radu, Dimitrie Negreanu, Octav Onicescu, Dimitrie Pompeiu sunt doar câteva personalități marcante ale României, de care suntem extrem de mândri. Astăzi, Botoșaniul este din nou capitala matematicii românești, la noi, aici, adunându-se cele mai iscusite minți din țară. Este vorba despre excelența în matematică, care se întrece în cadrul concursului ”Dimitrie Pompeiu”, dar tot astăzi evocăm și personalitatea matematicianului Octav Onicescu”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a folosit timpul alocat discursului său pentru a premia doi dintre matematicienii prezență în sală.
”Profit de această ocazie și ofer celor care s-au implicat în acest concurs o plachetă de onoare”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
S-au bucurat de cele două plachete de onoare profesorii Artur Bălăucă și Radu Gologan, ”pentru întreaga contribuție adusă la dezvoltarea științifică a învățământului botoșănean”.
De asemenea, din partea Societății de Științe Matematice au primit distincții profesorii de matematică din Botoșani și din țară, prin inspectorul de matematică Sebastian Mihaache, din cadrul ISJ Botoșani. Printre cei care au primit o diplomă de excelență a fost și lect.univ.dr. Alexandru Negrescu.
”Am crescut aici, alături de acest concurs, am participat pentru prima dată ca elev în 2003, în clasa a VIII-a, când am fost și premiat. Însă ce nu știți este că am participat și la prima ediție, în anul 2001, unde am recitat o poezie de Eminescu. Nu am fost atras de la început de matematică, recunosc. În clasa a V-a, în sala de festivități a Primăriei, am fost invitat să recit o poezie de Eminescu”,
lect.univ.dr. Alexandru Negrescu
O plachetă de onoare a primit la rândul său și primarul Cosmin Andrei. ”Este singura distincție pe care o primesc la un concurs de matematică”, a punctat edilul orașului.
La rândul său, prof. Artur Bălăucă a menționat că, de-a lungul celor 20 de ediții ale concursului, de fiecare dată oficialitățile botoșănene au fost prezente ”indiferent de coloratura politică, probabil și pentru că am știut să le explicăm despre ce este vorba”.
Doi dintre dascălii botoșăneni au fost premiați de către Societatea de Științe Matematice.
”Am profitat de această ocazie minunată în care sărbătorim matematica și personalități ale culturii românești. Astfel, Consiliul director al Societății de Științe Matematice, așa cum face adesea, a hotărât ca două dintre personalitățile matematicii, care sunt spre sfârșitul carierei, să primească o diplomă de onoare”,
prof.univ.dr. Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România
Cei doi dascăli care au fost răsplătiți cu diplome, plachete, dar și aplauze din partea celor prezenți, sunt prof. Victor Barnea și prof. Valerian Vlăescu”, de la Școala Gimnazială ”Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi.
Și nu doar atât…
”…ca să vă aduceți aminte de acest moment, vă ofer și câte o medalie de aur de la Olimpiada Națională de Matematică din acest an”.
Despre desfășurarea Conferinței Naționale de Matematică „Octav Onicescu”, într-un material viitor.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024