Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a prezentat vineri, la un eveniment din cadrul Consiliului Naţional al PSD, unele dintre proiectele pe care le va lansa MS în 2015, cele pe care le are în vedere cu sprijin european, dar şi realizările din 2014, scrie Mediafax.
"Cine munceşte mai mult şi mai bine, va fi mai bine plătit, de aceea una dintre legile pe care le vom introduce în acest an este legea veniturilor personalului medical. Această lege va permite doctorilor să utilizeze infrastructura spitalelor publice, contra cost, asta şi în beneficiul spitalului, al doctorului şi al pacientului. Tot din acest an, mai exact din 1 mai, va începe să funcţioneze cardul de sănătate, care a fost distribuit asiguraţilor în 2014, prin Poşta Română. Acesta va permite controlul fondurilor din sistemul de sănătate, reducerea fraudelor, cu beneficiu direct şi pentru pacienţi. Cititoarele de card au un preţ modic, de la 60 de lei", a spus Bănicioiu.
Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre un alt act normativ nou, Legea malpraxisului, care va permite soluţionarea, dar şi responsabilizarea medicilor.
"Dar două proiecte sunt premiere pentru sistemul naţional românesc: lansarea unui program naţional de radioterapie, în cadrul căruia vor fi construite între trei şi cinci unităţi noi în ţară, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi începerea construcţiei, pentru prima dată din 1989, a trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova şi Cluj", a mai spus Bănicioiu.
Ministrul a mai spus că în 2014 a fost lansat şi tratamentul pentru leucemii acute. De asemenea, au fost continuate programele de prevenţie a cancerului de col uterin, dar şi operaţiile estetice de reconstrucţie pentru pacientele cu cancer la sân.
"Trebuie să amintesc inaugurarea, modernizarea a şapte maternităţi noi, la Iaşi, Bistriţa, Botoşani, Ploieşti, Giurgiu, Oneşti şi Târgu Mureş, iar în 2015 vor fi inaugurate alte şase, la Braşov, Brăila, Sibiu, Cluj şi Bucureşti - la Spitalul "Sfântul Pantelimon şi Spitalul Universitar", a adăugat ministrul Sănătăţii.
Anul trecut ministrul Nicolae Bănicioiu a vizitat Botoșani în trei rânduri și a dorit să vadă cum arată unitățile spitalicești locale.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024