Încă un scandal s-a iscat la Maternitatea Elena Doamna din Iași, acolo unde a fost nenorocită și Monica Neamțu, tânăra cu sarcină extrauterină din județul Botoșani. De data aceasta, cazul este unul cu totul dificil deoarece neglijența medicilor a dus la decesul unui bebeluș, informează Digi24.
Un bebeluş s-a născut mort, după ce mama lui a stat ore în şir în travaliu. Tatăl spune că nimeni nu i-a stat alături. Poliția, Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății au început propriile anchete. Cei din conducerea maternității spun însă că din punctul lor de vedere nu a fost nimic în neregulă:
"Au fost făcute în timpul cât a stat în sala de naştere patru trasee de urmărire a stării mamei şi fătului, cardiotocografie, mai precis la ora 00:30, la 2:40, 4:50 şi 5:55," a declarat Răzvan Socolov, directorul medical al Maternităţii ''Elena Doamna'' Iaşi.
CITEȘTE:
Necazurile se țin lanț pentru Monica Neamțu – VEZI ce a pățit
Medicul este contrazis de Constantin Ciobanu, tatăl copilului:
"La ora 4:50 şi 5:55, în sala de travaliu unde se afla soţia mea nu era absolut nimeni, nimeni, nimeni, numai infirmiera. Eram pe holurile spitalului şi mă uitam la uşa de la sala de travaliu."
Acesta a pornit propria anchetă în care vrea să demonstreze că soţia sa nu a fost asistată medical. Bărbatul a înregistrat ieri cu telefonul mobil pe agentul de pază care se afla la serviciu în noaptea în care soţia sa avea nevoie de ajutor.
"Ar trebui să vină totuşi o comisie de la Bucureşti să facă anchetă pentru că nu ne încredem în niciun doctor din Iaşi în momentul de faţă. În momentul de faţă nu credem niciun doctor din Iaşi," a mai spus tatăl.
Nu este însă primul caz în care medicii de la Maternitatea Elena Doamna sunt acuzaţi. Rudele unei femei care a murit la maternitatea Elena Doamna din Iaşi îşi amintesc şi acum prin ce a trecut mama până când a adus pe lume o fetiţă de 4 kilograme.
"Mai mult de zece zile a stat în travaliu,nu-i făcea nicio injecție de dilatare, nimic, o punea să urce și să coboare scările. Asistență medicală, nimic. Deci dacă vrei să naști mai repede, urcă și coboară scările," povesteşte Elena Ceasnog, cumnata victimei.
CITEȘTE:
Şansă la o viaţă normală : Monica reînvață să meargă
Cel mai recent caz este din primăvara acestui an. O tânără de 19 ani care a fost la un pas să moară după ce a fost operată - de nu mai puţin de cinci ori - pentru o sarcină extrauterină la această unitate.
"Pe mine mă iau fiorii când aud de maternitatea Elena Doamna! Poate că fizic te recuperezi, dar psihic niciodată. Ştiu ce înseamnă să fii mutilat fizic şi psihic pe viaţă. În cazul meu nu s-a mai auzit nimic, nici de anchete, nici de Colegiul Medicilor, nimic. Întotdeauna se va încerca să se muşamalizeze asemenea cazuri," mărturiseşte acum Monica Neamţu.
În niciunul dintre cazuri nu s-a tras vreo concluzie până acum şi în consecinţă nu s-a luat vreo măsură.
"Au fost mai multe cazuri la Maternitatea „Elena Doamna", unele sunt, deja, cu hotărârea definitivă a Comisiei Superioare de Disciplină la nivelul Colegiului Naţional, altele sunt în curs de desfăşurare," a declarat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor România.
La cererea Ministerului Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a cerut lămuriri în privința ultimului caz.
"Se iau declaraţii de la tot personalul care a fost implicat în cazul respectiv din primele informaţii, informaţii ale anchetei interne, medicii de gardă erau prezenţi în spital," a declarat Lucian Indrei, directorul DSP Iaşi
Abia săptămâna viitoare tatăl bebeluşului va afla care a fost cauza morţii, când medicii legişti vor elibera certificatul constatator al decesului.
CITEȘTE:
Monica schimbată radical după groaznicul eveniment de la spital - FOTOGALERIE
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile