Conducerea Spitalului Județean Mavromati din Botoșani a făcut mai multe note de fundamentare la Ministerul Sănătății pentru închiderea Maternității de la Săveni, acolo unde, potrivit purtătorului de cuvânt al unității sanitare botoșănene, nu există condiții corespunzătoare pentru desfășurarea corespunzătoare a unui act medical.
Cei care s-au împotrivit acestei decizii luate de șefii de la Mavromati au fost sindicaliștii din sănătate, care au depus o contestație la Ministerul Sănătății.
”Au făcut cei de la Sindicat contestație la Ministerul Sănătăției și a rămas să ne înțelegem cu cei de la Sanitas. Vor să rămână deschis Compartimentul de Neonatologie și Obstetrică Ginecologie. La Maternitatea din Săveni sunt câte șapte nașteri pe lună. În 2012 erau 14 nașteri, anul acesta sunt șapte. Pe secție sunt șase asistenți, un infirmier, un medic cu jumătate de normă pe Neonatologie și medic cu normă întreaga pe secție de Obstetrică Ginecologie. Conform notei de fundamentare trimise către Minister, personalul era redistribuit, ori optau pentru celelalte secții în care s-au început lucrări de renovare, ori optau pentru secțiile din Botoșani”, spune Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati Botoșani, care a adăugat că în acest moment secția de la Maternitatea Săveni este deschisă, pentru că nu se poate închide o secție fără acordul Ministerului Sănătății.
„Maternitatea de la Săveni se închide pentru că nu sunt condiții conform legii. În luna august s-a făcut un control și s-a decis ce secții vor rămâne și ce secții nu. S-a decis închiderea Maternității în special din cauză că nu sunt nașteri, nu avem serviciu de sterilizare acolo, nu avem medici suficienți pentru asigurarea liniei de gardă și nu există condiții pentru desfășurarea unui act medical corespunzător”, a mai spus Ștefan Bercea. Medicul a mai afirmat că personalul de la unitatea spitalicească de la Săveni va fi redistribuit către Maternitatea din Botoșani, iar urgențele majore vor fi preluate de camera de gardă.
O bună parte dintre femeile care nasc la Maternitatea Săveni ajung cu complicații la Maternitatea din Botoșani.
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile