De la intrarea în funcție a noului manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,
Corneliu Mihai, instituția spitalicească a înregistrat o diminuare a deficitului financiar intern de aproape 20.000 lei.
Corneliu Mihai s-a arătat mulțumit de modul în care funcționează Spitalul Județean, declarând că obiectivul său principal este creșterea numărului și a valorii internărilor de zi.
„Dacă în august am înregistrat un deficit de peste 200.000 lei, pe septembrie s-a simțit deja o diminuare. Acum lucrăm la reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii și creșterea veniturilor. Săptămâna trecută am început să analizez toate contractele de prestări servicii, 10% dintre prestatori au fost deja de acord să le negocieze pe sume mai mici”, a spus
Corneliu Mihai,
managerul Spitalului Județean Mavromati.
Este a treia conducere a Spitalului Județean Botoșani din ultimii doi ani care încearcă redresarea economică a unității spitalicești.
(C.B.)
CITEȘTE:
Managerul de la Mavromati întâmpinat cu-n protest al asistenților medicali: Noi nu avem drepturi? : FOTOGALERIE