Dat fiind faptul că, Spitalul Judeţean se confruntă cu probleme de ordin financiar, conducerea unităţii spitaliceşti doreşte să implementeze un plan de măsuri prin care să realizeze creşterea veniturilor proprii şi scăderea cheltuielilor.
Aceste măsuri ar urma să fie analizate cu toţi factorii de decizie şi cu sindicatele din sistemul sanitar botoşănean. Una dintre ideile luate în calcul, ar fi crearea unui ghişeu unic pentru eliberarea în regim de urgenţă a fişelor medicale la nivelul ambulatoriului de specialitate cu un program zilnic de activitate între orele 9.00 - 11.00.
„Fişele medicale vor fi executate în regim de urgenţă pentru a atrage populaţia în vederea efectuării controlului medical pentru fişele medicale, conducător auto, port armă şi altele”, a explicat
Ioan Asaftei, director adjunct al Spitalului Judeţean Mavromati.
La ora actuală, spitalul încă se află în perioada în care Casa de Asigurări de Sănătate evaluează indicatorii urmând ca la sfârşitul acestei luni să se semneze contractul cadru şi să se afle bugetul alocat unităţii spitaliceşti.
CITEŞTE:
Mavromati la un pas să fie lăsat pe uscat de Nova Apaserv