Acțiunea electorală pe care liberalii au derulat-o duminică dimineață alături de Cătălin Moroșanu la Târgul Auto nu a fost lipsită de tensiuni. Un conflict cu social-democrații a avut loc înainte de sosirea în zonă a kickboxerului.
Chiar la intrarea în poligonul ACR un tânăr lipise un afiș al PSD cu sloganul ”Continuăm împreună” și candidații la Consiliul Local Botoșani. A făcut-o sub atenta supraveghere a directorului ACR Botoșani, Dumitru Ghițun, fost consilier județean PSD.
Aflat în apropiere, Eugen Țurcanu, consilier local PNL și candidat pentru un nou mandat, i-a transmis social-democrat că ”e ilegal ce faceți”. Dumitru Ghițun a răspuns că nu mai este necesar acordul proprietarului deoarece el este directorul ACR-ului, care administrează și poligonul.
Eugen Țurcanu a replicat însă că Automobil Clubul Român este o asociație publică și nu o firmă privată, astfel încât nu ar intra în categoria unităților care își pot pune afișe electorale. În final, PSD-iștii au dat jos afișul. Au rămas însă altele două, pe un panou amenajat tot lângă intrare.
De cealaltă parte a șoselei, la o vulcanizare, erau lipite mai multe afișe ale liberalilor. (S.B.)
VEZI ȘI:
Cetățeanul îndrăzneț: Flutur luat la rost de un botoșănean pentru strada Primăverii – VIDEO
ȘAPTE răniți într-un accident cumplit la vecini, inclusiv doi copii au fost duși urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Concurs la spitalul orașului pentru ȘASE posturi vacante – LISTA
Oana Sava
Jan 05, 2025
Două mașini s-au izbit pe drumul Botoșani – Suceava, un șofer a fost rănit
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Crimă în fața unei mănăstiri: Un tânăr a fost UCIS și alți trei răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Pregătiri pentru slujba de Bobotează: Pompierii, mesaj important pentru botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile