Anul trecut, medicul din Botoșani a fost infectat cu COVID-19. Spune că boala l-a afectat atât de mult încât și-a rugat colegii doctori să-i curme suferința.
Medicul Iulian Preda, coordonator al măsurilor anti-COVID-19 din județul Botoșani, a vorbit luni seară la Realitatea Tv, despre cotele alarmante ale epidemiei din România.
„Încerc să-i conving pe cât mai mulți să se vaccineze, acum este o soluție. Capacitatea noastră de a munci, pe primul loc sunt ATI-știi, infecționiștii, cei de la Ambulanță, SMURD, ei duc greul acestei pandemii. Noi o ducem și noi, dar mai puțin”, a declarat doctorul Iulian Preda, luni seară, în exclusivitate, la „Legile puterii”, moderată de Alexandra Păcuraru.
Medicul Iulian Preda, care este și șeful Secției de Chirurgie generală de la Spitalul Județean de Urgenta Botoșani și coordonatorul măsurilor anti-COVID-19 din județ, a mai vorbit despre situația din aceste zile grele de pandemie la spitalul unde lucrează.
„Suntem supraîntinși, au rămas câteva oaze non-COVID. Pe secția de Chirurgie generală sunt 5 secții de chirurgie, la etajul 7, la Ortopedie este și secția de Chirurgie plastica, au rămas un pic în Cardiologie, Neurologie, Oncologie, care nu sunt COVID, în rest, spitalul este COVID. Ma refer la tot nivelul care e Spitalul județean Botoșani”, a relatat medicul Iulian Preda.
Iulian Preda a suferit anul trecut peste o lună din cauza COVID-19, iar boala l-a afectat atât de mult încât și-a rugat colegii doctori să-i curme suferința. De aceea, acum, după experiența cruntă prin care a trecut timp de 38 de zile, este revoltat de declarațiile celor care îi spun că nu există COVID-19.
Despre cei care neagă existența virusului și a eficienței vaccinului anti-COVID-19, medicul a declarat, la „Legile puterii”, că…
„cei din presă ar trebui să filmeze mai multe imaginii cu pacienți cu forme medii si severe. Până acum am avut sentimentul că totul a fost blurat, acoperit, să nu stimuleze negativ imaginația unuia sau a altuia. Cred ca este momentul să spunem adevărul exact așa cum este. Cu morți, cu suferință și tot ce presupune”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024