Cadrele medicale se așteaptă la tot mai multe îmbolnăviri în următoarea perioadă.
Medicul Valentina Morcov atrage atenția asupra faptului că numărul celor infectați va crește dacă oamenii nu vor fi respecta toate măsurile.
„Ne așteptăm la un număr mare de îmbolnăviri. Dar acest număr depinde foarte mult de atitudinea cetățenilor. Dacă oamenii înțeleg că trebuie să stea în casă, că trebuie să respecte recomandările pe care le fac oficialii. Pleacă o persoană la cumpărături, nu toată familia, nu lăsăm copiii să iasă în parcuri, să se întâlnească în grupuri”,
Valentina Morcov, medic șef Secția de Boli Infecțioase.
Ca atare, medicul botoșănean face apel la botoșăneni să stea în casă, să evite aglomerațiile fiind cea mai bună măsură.
„Deci trebuie să înțelegem trebuie să stăm în curte, cine are noroc și stă la casă, în curte nu ne întâlnim cu alte persoane, nu facem întruniri în familie. Vin sărbătorile, va fi greu să păstrăm această distanțare socială, dar este foarte important, este cea mai importantă măsură, ca să diminuăm impactul. De îmbolnăvit se vor îmbolnăvi un număr mare de persoane, dar am vrea să încercăm să nu se îmbolnăvească toți odată”,
Valentina Morcov, medic șef Secția de Boli Infecțioase.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
DUMINICĂ: Marșul pentru viață pe străzile orașului, jandarmii fac apel către șoferi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Nenorocire pentru o botoșăneancă internată în spital: I-a luat foc casa
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Botoșaniul devine centru al excelenței matematice: Olimpiadă cu sute de elevi din toată țara
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile