Este fiul unui cunoscut om de cultură din Botoșani, iar mama sa a educat generații întregi de copii.
Nu este botoşănean care să nu tresare la numele Leon Dănăilă, neurochirurgul născut în urmă cu 86 de ani în Darabani şi a cărui notorietate a depăşit de mult graniţele ţării. Medicul care obişnuieşte să spună: Pentru mine viaţa înseamnă ceilalţi este considerat nu doar geniu în medicină, ci şi un creştin care pune sufletul mai presus de orice altă ispită a lumii materiale. Medicul Leon Dănăilă este Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani.
Mai puţini ştiu, însă, că Leon Dănăilă nu este singurul medic plecat de pe aceste meleaguri şi care reuşeşte să îşi facă din nume un supranume pentru că salvează vieţi cărora nimeni nu le mai dădea vreo şansă. Botoşăneni care primesc în timp nume de "erou" sunt răspândiţi în spitale din toată ţara şi de peste graniţă.
Anca Coliţă este botoşăneancă. Are 51 de ani şi conduce Secţia de Pediatrie a Institutului Fundeni din Capitală. De asemenea, coordonează programul Transplant Medular Pediatric. Se luptă să scoată copiii din ghearele cancerului şi, chiar dacă neputinţele sistemului sanitar sunt mari, spune că nu are de gând să părăsească România.
Doina Hrehoreţ are 52 de ani. Născută în Botoşani, este astăzi singura femeie din Europa de Est care face transplant de ficat, cea mai complexă şi mai dificilă operaţie. A primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani.
Mai puţin cunoscut botoşănenilor, Dragoş Median este un nume care se aureolează de la un an la altul, un medic a cărui prestanţă profesională se impune tot mai mult, în ciuda tinereţii. La doar 43 de ani, Dragoş Median a devenit unul dintre cei mai buni oncologi din România. Născut la Botoşani, a absolvit cursurile Liceului ”Mihai Eminescu”, apoi Facultatea de Medicină Generală – UMF "Gr.T. Popa" Iaşi şi studii post-universitare în cadrul ESMO (Societatea Europeană de Oncologie Medicală).
Astăzi este medic specialist Oncologie la Spitalul Filantropia din Bucureşti.
Din păcate, și medicii încep să simtă tot mai apăsat degringolada din societatea românească. Dacă în urmă cu ceva ani Dragoș Median declara că se simte împlinit în România, astăzi nu mai este atât de convins cu privire la oportunităţile pe care ţara sa i le oferă.
O publicaţie naţională scria în urmă cu câţiva ani că Dragoș Median este omul care zâmbește. Pentru că pacientul are nevoie în primul rând de încredere.
"Îmi place ce fac şi, chiar când mă simt copleşit, găsesc şi partea frumoasă a întregii zile. De aceea pot zâmbi", spunea medicul Dragoș Median într-un interviu.
Cu trecerea anilor, suferinţele medicului se acutizează şi ele, odată cu cele ale bolnavului. Zâmbetul rămâne, dar începe să facă parte din luptă. Pentru că din ce în ce mai greu poate privi către viitorul ţării sale. Pentru că în jurul său totul pare că se degradează, şi nu doar sistemul sanitar, ci şi învăţământul şi justiţia.
"Și mă mai disperă că aici nimeni nu face planuri, nu gandește în perspectivă", spune Dragoş Median într-un interviu acordat Marinei Almăşan.
Dragoş Median este fiul istoricului Gheorghe Median, decenii la rând muzeograf în Botoşani şi, astăzi, un om ancorat în viaţa Cetăţii, şi al Georgetei Median, cea care a educat generaţii şi generaţii de copii.
A fost un copil extrem de cuminte şi de ascultător. Citea foarte mult.
"Am avut la dispoziție biblioteca tatălui meu, care avea, cred, peste 1500 de titluri. Țin minte că, în copilărie, eram fascinat de scrierile lui Dumas, de “Cireșarii”, de alte cărți ale copilăriei", povesteşte Dragoş Median.
Nu e de mirare că după liceu a ales Medicina, pe care a absolvit-o la Iaşi. Dar imediat după facultate a cunoscut tot ce Medicina putea oferi mai rău: lipsa dotărilor, a aparaturii minime, dar şi nelipsitul sistem de relaţii tot mai greu de înfruntat. A ales Oncologia dintr-un considerent care curând avea să se schimbe radical.
"Atunci am ales o specialitate “fără riscuri”. Adică – mă gândeam eu – nu există “urgențe” iar nivelul de așteptare este foarte scăzut. In plus, vizitasem o secție de Oncologie pediatrică. Arăta foarte performant, iar rezultatele erau spectaculoase. Si mă gândeam eu că aici nici nu sunt prea multe medicamente de învățat. Am dat, așadar, concurs la Institutul Oncologic din București și... l-am luat! Abia apoi mi-am dat seama cât de mult m-am înșelat în “calculele” mele: ajunsesem într-un domeniu în care “urgențele” erau reale, așteptările erau chiar foarte mari, iar medicamente – nespus de multe!", povesteşte Dragoş Median.
Dar a învins, pentru că este convins că şi pacientul român are dreptul la viaţă, la o medicină performantă. Tratează cancerul la sân, tumorile ginecologice, urogenitale.
"În boala aceasta nu poți spune niciodată “s-a terminat”. Poți spune că riscul a devenit foarte mic, dar niciodată zero. Mă bucur enorm atunci când pacientele își fac analizele și descoperă că nu mai există celule canceroase, însă știu că vindecarea nu poate fi niciodată sută la sută. Iar eșecurile… În cazul lor, cel mai dificil lucru este cum să-i explici unui om că lucrurile stau prost… Adevărul trebuie întotdeauna spus, indiferent de formă. Iar pacientul trebuie să știe că întotdeauna mai există o soluție. In cazul unor astfel de boli, apare o mutație care face aceste boli să fie rezistente, dar, în același timp, apare și ceva care le doboară",
Dragoș Median, oncolog
A primit, pe când era rezident, Premiul european pentru cel mai bun investigator, iar mai târziu, în urma unui concurs extrem de dificil, desfășurat la Frankfurt şi organizat de Societatea Europeană de Oncologie, a obţinut certificarea europeană.
Medicul Dragoş Median duce o viaţă care poate părea neobişnuită multora. În fiecare zi îşi duce fetiţa la şcoală. Nu cu maşina, ci cu metroul. Motivaţia este una simplă:
"Așa avem timp să și socializăm! Vorbim mult, avem și genul acela de “contraziceri constructive”! Cu Victor construiesc din Lego și încerc să fac față permanentelor sale rugăminți de a-i explica diverse lucruri!", povesteşte medicul.
Ce îl face fericit, în afara salvării de vieţi? "Orice lucru frumos, orice întâmplare frumoasă".
Considerat astăzi o autoritate în oncologia românească, Dragoş Median este foarte des invitat în emisiuni, interviurile cu el fiind căutate, iar sfaturile lui sunt de multe ori un adevărat balsam pentru pacientele aflate în suferinţă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean a dat foc la casa în care locuiau soția și copiii săi: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024