De la începutul pandemiei de coronavirus, prin toate canalele media sunt făcute publice măsurile de prevenire a acestei boli.
Este bine cunoscut faptul că virusul SARS-CoV-2 se poate lua oricum şi de oriunde. Tocmai de aceea, trebuie să fim foarte atenţi, să purtăm mască şi să păstrăm distanţa faţă de alte persoane.
În mod cu totul paradoxal, însă, sunt persoane mult mai norocoase, care stau în casă cu bolnavi COVID și, cu toate acestea, nu se contaminează.
Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta” din Capitală, a subliniat faptul că reacţia la virus ţine de ADN-ul fiecăruia dintre noi.
Dr. Mahler a confirmat că, într-adevăr, sunt cazuri în care membrii unei familii care locuiesc în aceeaşi casă se îmbolnăvesc de coronavirus, mai puţin unul dintre ei, potrivit ziare.com.
„Sunt două situaţii care pot fi luate în discuţie. Prima este cea în care imunitatea celorlalţi membri ai familiei este foarte bună. Și să reuşească să distrugă coronavirusul în momentul în care acesta intra în corp. Sunt studii efectuate în acest moment care precizează că la anumite persoane, macrofagele au capacitatea de a capta virusul SARS-CoV-2 care ajunge în plămâni şi să-l neutralizeze. Însă nu ştim care este tipul de persoane şi ce structură genetică au acestea care permite acest tip de răspuns extrem de eficient”,
dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta”
Macrofagele sunt o subcategorie a globulelor sângelui, cu rol important în sistemul imunitar. Acestea sunt vitale pentru dezvoltarea mecanismelor de apărare nespecifice care oferă prima linie de apărare împotriva agenților patogeni. Aceste celule imune mari sunt prezente în aproape toate țesuturile. Macrofagele elimină activ celulele moarte și deteriorate, bacteriile, celulele canceroase și resturile celulare din organism.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean căutat pentru furt calificat, arestat în Germania și predat autorităților române
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Centrul Militar Botoșani: Au început înscrierile pentru învățământul postliceal militar
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Contrabandiști prinși de jandarmi în Piața Centrală: S-au ales cu amendă și cu marfa confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile