Medicul șef al Secției de Oncologie, Mirela Movanu, a dat asigurări că bolnavii își primesc tratamentele, dar în același timp a recunoscut că au lipsit unele medicamente.
Medicul Mirela Movanu a declarat că atunci când au lipsit respectivele medicamente au fost găsite echivalente, astfel că bolnavii nu au fost nevoiți să își întrerupă schema de tratament.
Mirela Movanu, medic șef Secția de Oncologie.
„Tratamente să știți că noi facem. Avem medicamente, terapii genice sunt. Într-adevăr, poate ați mai auzit la nivel național, au fost cred că 2,3 medicamente care au lipsit la nivel național și atunci indirect și la noi. Ceea ce am putut face, aici, la Botoșani, am găsit echivalente. Adică nu am avut medicament de un gram și am avut de 200 de miligrame. ”
Medicul șef a mai afirmat că există o colaborare bună și cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) în cazul botoșănenilor care necesită tratamente scumpe.
Mirela Movanu, medic șef Secția de Oncologie.
„Acum mai e o problemă cu un medicament care a lipsit, dar deja putem să-l achiziționăm la o doză mult mai mică. O să fie achiziționat. Iar relația noastră cu Casa este destul de prezentă și facem referate, informăm Casa despre pacienții care necesită tratamente scumpe. În principal, a fost continuitate.”
Medicul botoșănean a declarat că din cauza problemelor cu aprovizionarea medicamentelor a preferat să le dea bolnavilor rețetă pe o lună, în loc de două.
Constantin Iftime lansează „Eseul carnivor” la Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile