Ministerul Sănătății a decis că medicamentul mai poate fi vândut în farmacii până la data de 30 august.
Ozempic va fi retras oficial din farmaciile din România la data de 1 septembrie.
Ministerul Sănătății a transmis aceasta decizie către farmacii pentru că încă mai sunt stocuri pe piață, potrivit antena3.ro.
Inițial, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Bogdan Timar, a anunțat la începutul lunii iunie că Ozempic va fi retras de pe piață de la data de 1 august.
„Din păcate, într-adevăr, Ozempicul se va retrage din piaţa din România.
Trebuie menţionat că retragerea nu ţine de motive de siguranţă, adică nu au fost probleme medicale în urma administrării Ozempicului, singurul motiv pentru care este retras e reprezentat de motivele financiare.
Practic, costul Ozempicului nu mai putea fi acoperit la nivelul în care era solicitat de către producător.
În ceea ce priveşte retragerea acestei variante terapeutice, care a fost de succes pentru tratamentul diabetului zaharat, tip 2, există în continuare alternative.
Alternativele sunt fie tablete care conţin aceeaşi substanţă activă, practic tot semaglutida, fie alte tratamente injectabile care pot să fie administrate spre exemplificare atât săptămânal, cum se întâmpla şi în cazul Ozempicului, cât şi zilnic", a declarat Bogdan Timar pe data de 13 iunie.
Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, a precizat că există o alternativă acestui medicament.
„Fie putem să ne gândim la un tratament cu aceeași moleculă, cu aceeași substanță, dar care, spre deosebire, de Ozempic este disponibilă în momentul de față sub formă de tablete. Ozempicul se făcea injectabil o dată pe săptămână.
Tabletele care conțin de fapt același medicament, se administrează o dată pe zi sau pot să urmeze tratamente tot injectabile, fie administrabile o dată pe săptămână, fie zilnic.
Din punct de vedere al eficacității și siguranței, ele sunt similare. Practic vorbim despre medicamente ce fac parte din aceeași clasă terapeutică, au același mecanism de acțiune", a explicat Bogdan Timar.
(Foto: Forbes.ro)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024