Medicii din cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati sunt de multe ori victime ale agresivității verbale ale pacienților care ajung pe patul de spital. Asta din cauză că mulți ajung acolo sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit specialiștilor, în mod paradoxal pe unii instituția în sine îi intimidează și reacțiile agresive nu se regăsesc îndreptate neapărat împotriva cadrelor medicale ci și a rudelor. Însă sunt și situații în care și ei au parte de astfel de ”tratamente”.
”Sigur că, uneori se mai întâmplă că ne nimerim la momentul nepotrivit în locul nepotrivit și suntem și noi victime ale agresivității pacienților, mai ales verbale de cele mai multe ori. Noi fiind psihiatri înțelegem mai bine că nu vorbește persoana, ci substanța din persoana respectivă. Cu calm și echilibru reușim să îi potolim de cele mai multe ori”, a spus
Gina Turcoman, medicul șef al Secției de Psihiatrie II.
Astfel de cazuri în care pacienții devin agitați și au un comportament neadecvat față de personalul medical se regăsesc și în cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean. În urmă cu aproximativ o lună de zile un bărbat în vârstă de 48 de ani, băut bine, a făcut un scandal monstru la UPU, Botoșăneanul a fost scos în cătușe și dus la Secția de Psihiatrie după ce a înjurat cadrele medicale.
(A.D.)
CITEȘTE:
Bărbat scos în cătușe, după un scandal monstru la Urgențe - VIDEO
[[banner]]