Problema a fost semnalată în cadrul unei întâlniri ce a avut loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Doi medici de familie din Botoșani s-au plâns de modul cum arată spațiile în care funcționează cabinetele medicale.
„În ăștia 23 de ani am încercat noi să reparăm spațiile. Noi cât am putut am încercat să reparăm spațiile comune, cabinetele în care lucrăm”,
Mărioara Tinca, medic de familie
Și acuză că de-a lungul anilor nu au avut niciun sprijin din partea reprezentanților Consiliului Județean.
„Consiliul Județean este proprietarul clădirii în care noi funcționăm de 23 de ani ca medici de familie. Clădirea a fost inițial a Spitalului Județean, a trecut în patrimoniul Consiliului Județean, nu am avut niciodată niciun sprijin, nicio înțelegere. Spațiile nici nu s-au vândut, nici nu s-au renovat. Noi am tot reparat”,
Doinița Condorovici, medic de familie
Medicii de familie au transmis că toate reparațiile au fost făcute pe propria răspundere.
„La un moment dat aveam o ușă metalică care era un pericol pentru pacienți în primul rând. Și am spus noi punem ușa, dar ne trebuia aprobarea proprietarului, am depus hârtie la Consiliul Județean și a spus că nu ne aprobă să punem așa. Că dumnealor trebuie să găsească firma care face, noi să plătim. Nu ne-a convenit că noi am făcut-o unde era mai ieftină. Și atunci am ținut ușa la constructor un an de zile în așteptarea acestei aprobări, nu a venit și am pus ușa pe propria răspundere. Și toate reparațiile așa le-am făcut”,
Doinița Condorovici, medic de familie
Prefectul Dan Nechifor le-a transmis că va organiza o ședință legată de problema semnalată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024