Echipa medicală este formată din patru medici cu personalul aferent și se confruntă cu una dintre cele mai delicate patologii.
Secția Chirurgie Plastică și Reparatorie care are un număr de 25 de paturi dintre care patru sunt destinate pacienților cu arsuri.
Cei patru medici care se îngrijesc de pacienții botoșăneni care ajung pe această secție sunt:
Tudor Sîrbu – medic șef
Eugeniu Vasilică
Oana Matei
Diana Al Khazaleh
Este de altfel echipa medicală care a primit mulțumiri publice din partea unui pacient botoșănean căruia i-a fost salvată viața în Spitalul Județean Mavromati: Gest emoționat făcut de un pacient pentru cadrele medicale de la „Mavromati”: Sunt eroii mei
Medicul șef al Secției de Chirurgie Plastică, Tudor Sîrbu a arătat în cadrul unei conferințe de presă că numărul paturilor va crește cu încă două, după reorganizarea propusă de noul manager.
În cadrul secției funcționează și compartimentul de arși care are un număr de patru paturi.
„Arsurile s-au tratat tot timpul la Botoșani, dar abia în 2019 cred, am pus problema înființării compartimentului și s-a aprobat și de atunci funcționează. Conform protocolului, până la 20% gradul II la persoane tinere pot să stea la Botoșani, ce e mai mult, sau patologii asociate, persoane cu vârstă mai mare de 50 de ani atunci trebuie trimise, chiar dacă e gradul II.”
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
Arsurile sunt considerate a fi patologia care produce dureri greu de suportat de pacienți. Pentru că afectează epiderma care oferă protecția întregului organism și care, afectată, produce mari daune în corpul uman.
Pacienții cu arsuri urșoare sunt tratați la Spitalul Județean Mavromati însă, în cazul „marilor arși” este necesar transferul la spitale specializate care pot îngriji și salva astfel de pacienți.
„Sunt arsurile despre care toți știți, arsurile care nu necesită tratament într-un centru de mari arși. Cele care necesită, conform protocolului, din Urgențe se solicită transferul într-un centru de mari arși ca să primească îngrijirile corespunzătoare și să aibă șanse maxime. Celelalte pot fi tratate la noi pe secție. E o provocare. O arsură este tot timpul o provocare, necesită foarte multă atenție, ca și consum foarte multe materiale, necesită mai multă atenție decât ceilalți pacienți care nu au o astfel de suferință”
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
Pe Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului JJudețean Mavromati sunt tratate membre superioare și inferioare care au suferit traume. De asemenea, chirurgii plasticieni intervin pentru eliminarea tumorilor de piele, a celor cutanate care pot fi beninge sau maligne.
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024