Cadrele medicale din cadrul Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul Județean „Mavromati” vor avea însă liber pe 30 noiembrie, respectiv pe 1 decembrie.
Conducerea celei mai mari unități medicale din județ a aprobat programul de lucru pentru perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2022.
„Activitatea în ambulatoriul de specialitate se desfășoară conform programului aprobat de conducerea spitalului. În zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, ambulatoriul de specialitate este închis. Iar ziua de vineri, 2 decembrie, este zi normală de lucru conform programului de activitate afișat”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean „Mavromati”
În ambulatoriul de specialitate activitatea se desfășoară conform programărilor. Există însă liste de așteptare, botoșănenii fiind nevoiți să aștepte luni de zile pentru un consult. Printre cele mai aglomerate specializări sunt diabet, cardiologie.
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024