Toți cei patru parlamentari PSD din Botoșani au votat luni în favoarea propunerii legislative pentru creșterea veniturilor personalului din educație și din sistemul sanitar, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
Actul normativ care a fost adoptat luni în Plenul Camerei Deputaților prevede o creștere de 15% a tuturor salariilor de bază ale personalului din învățământ, ceea ce înseamnă că la nivelul județului Botoșani peste 4.600 de cadre didactice vor beneficia de această măsură. Tot de o majorare cu 15% vor beneficia și cei peste 1.000 de asistenți sociali botoșăneni.
Amendamentele propuse și adoptate de parlamentarii PSD mai prevăd că sporurile și celelalte drepturi salariale acordate personalului medical se vor calcula în funcție de salariul de bază aflat în plată și nu după nivelul salariului din 2009 cum se făcea până acum. Implicit această modificare presupune majorarea veniturilor tuturor celor aproximativ 4.500 de medici, asistenți medicali și alți angajați din sistemul sanitar botoșănean.
Potrivit parlamentarilor PSD, creșterea salariilor medicilor și profesorilor era absolut necesară pentru a opri exodul din țară al tinerilor care s-au pregătit în aceste domenii de activitate.
„Eu sunt medic și știu bine ce se întâmplă în acest domeniu. Statul român cheltuie milioane de euro anual pentru pregătirea noilor generații de medici și asistenți, iar aceștia pleacă la muncă în străinătate. Nu poți să îi ceri unui tânăr medic să rămână în țară dacă salariul său este mai mic de trei patru ori decât în occident. Aceasta este o primă măsură de echilibrare. Dar în programul PSD de guvernare am prevăzut ca până în 2020 salariul minim pentru medici să pornească de la 1.200 euro, adică undeva la 60%-70% din salariile medicilor rezidenți din Uniunea Europeană”, a declarat deputatul Tamara Ciofu.
Toți parlamentarii PNL, inclusiv cei din Botoșani, au refuzat să participe la dezbatere, încercând astfel să blocheze adoptarea legii, prin nerealizarea cvorumului necesar exprimării votului.
Social-democrații botoșăneni mai spun că aceste creșteri nu au fost determinate de apropierea campaniei electorale, ci de intrarea în dezbaterea parlamentară a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016.
„Este absolut revoltătoare manipularea pe care o fac cei de la PNL când spun că aceste măsuri susținute de PSD ar fi pomeni electorale. În primul rând că nu noi am inițiat această dezbatere, ci Guvernul, prin Ordonanța privind salarizarea personalului bugetar. Acesta ordonanță trebuia votată și de Parlament. Era pe ordinea de zi și a trebuit să o dezbatem și să o corectăm acolo unde era inechitabilă. Și vreau să le mai spun celor de PNL, că noi am majorat salarii și în 2012 și în 2013 și în 2015, când nu a fost campanie electorală. Îi mai invit să vadă și celelalte creșteri de venituri pentru populație prevăzute în programul nostru de guvernare și care vor fi aplicate mai ales în anii neelectorali”, a subliniat senatorul PSD Doina Federovici, care a amintit că Guvernul Ponta a realizat o primă majorare a salariilor medicilor cu 25% și a lăsat banii în bugetul pentru anul 2016, pentru încă o creștere de 25%, care însă nu a mai fost pusă în practică de guvernul tehnocrat.
Legea majorărilor salariale pentru medici și profesori mai are încă două obstacole de trecut pentru a intra în vigoare. Pe de o parte, legea ar putea fi atacată la Curtea Constituțională așa cum a anunțat primul-ministru Dacian Cioloș și mai mulți reprezentanți ai PNL. O astfel de acțiune ar întârzia aplicarea legii, riscând ca noile majorări să nu poată fi incluse în bugetul de stat pentru anul 2017.
În al doilea, rând legea mai trebuie promulgată și de președintele Klaus Iohannis care s-a pronunțat anterior împotriva legii. Dacă președintele va refuza promulgarea, atunci legea se va întoarce în Parlament, iar dacă va fi din nou adoptată, președintele nu va mai putea refuza promulgarea ei.
Rămâne de văzut dacă Cioloș și Iohannis își vor pune în practică intențiile anunțate anterior, se mai arată în comunicatul de presă.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024