Povestea emoționantă a medicului care i-a replantat brațele Alexiei, fata din Botoșani cu ambele brațe amputate în urma tragicului accident produs la Pașcani la finalul anului 2022.
Este cea care a salvat mii de vieți și cea care a pornit de la o zero o secție de chirurgie plastică și pentru arși.
Medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Unității Funcționale de Arși din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” a vorbit pentru stirilekanald.ro despre cât de grea este această meserie, despre gesturile emoționante pe care le-au făcut pacienții de-a lungul timpului, dar și despre lipsurile sistemului medical din România.
”Încă din anul doi de facultate am început să particip la activitatea secției de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe din Iași. Acest lucru se întâmpla în anul 1997. Ulterior, am lucrat în acel spital ca medic stagiar, medic rezident și apoi ca medic specialist. Iar din decembrie 2010 am început activitatea la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii din Iași”, a povestit Sidonia Susanu.
Cu toate astea, medicul este mulțumit cu alegerea făcută și povestește că niciodată nu i s-a părut greu ceea ce face.
”Este o ramură extrem de frumoasă a chirurgiei, care m-a fascinat de la bun început. Nu mi s-a părut niciodată grea, ci doar o profesie care solicită toată dăruirea chirurgului”, a mai adăugat Sidonia Susanu.
Întrebată, care a fost cel mai emoționant gest făcut de un copil tratat de dânsa, Sidonia Susanu a povestit de un copil de doar 5 ani căruia i-au fost replantate degetele de la o mână.
”După o intervenție istovitoare de replantare a degetelor mâinii unui copil de 5 ani, imediat după ce s-a trezit, copilul mi-a spus arătându-mi mânuța bandajată: «sinsi dejete-am palit» (textual). Am simțit toată durerea și angoasa bietului copil în aceste 4 cuvinte și am simțit că mi se înmoaie genunchii. Din fericire, copilul a plecat acasă cu toate degetele. M-ar fi durut extrem de tare dacă ar fi trebuit să i le amputez”, a explicat emoționat medicul.
”În perioada de studenție am fost învățată să-mi gestionez emoțiile, astfel încât acestea să nu mă împiedice în exersarea profesiei, ci din contră, să mă motiveze”, a mai adăugat aceasta.
Despre cât de greu este să fii medic în România, dar și cu ce lipsuri se confruntă sistemul medical din România, Sidonia Susanu a spus că nimic nu este imposibil în țara noastră mai ales atunci când există voință.
”Nimic nu este imposibil, nici măcar în România. Cu voință, răbdare și perseverență, încet, încet se poate remite orice obstacol. Medicina, în general și chirurgia plastică, în mod particular sunt domenii care înregistrează un progres extrem de rapid. Uneori, nu putem avea acces la cele mai performante dispozitive, dar an de an, fie prin finanțări de la bugetul de stat, fie prin donații, reușim să ne achiziționăm ceea ce avem nevoie la nivelul secției. Sunt încrezătoare că dacă ne propunem un obiectiv în acest sens, îl vom putea vedea realizat”, a mai precizat Sidonia Susanu.
(Foto: stirilekanald.ro)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024