Imaginile cu Alexia dansând au impresionat o țară întreagă, puterea fetei din Botoșani fiind pentru toți o lecție de viață.
Are doar 15 ani, dar forța, determinarea și optimismul ei sunt cele care le dau putere și celor din jur. Familia, prietenii, colegii și profesorii Alexiei spun că în fiecare zi învață din gesturile fetei, de la cele mai banale până la cele care îi solicită eforturi supraomenești.
”Ar trebui cu toții să învățăm de la tine cum să facem toți totul mai bine pentru că tu tot ce faci, faci pentru că așa simți, iar ce simți și cum simți tu să faci tot ce faci, pentru noi ar trebui să fie povață. Ai o putere mult peste a noastră. Ești o luptătoare așa cum nu credeam că există. Te iubim mai mult decât putem noi să știm”,
Florin Tudose, tatăl Alexiei
Alexia, fata din Botoșani căreia medicii din Iași i-au replantat brațele în urma accidentului cumplit de autocar produs în luna decembrie, a mai depășit un obstacol: s-a întors în sala de dans, acolo unde până în urmă cu câteva luni petrecea ore în șir alături de colegii din trupa G-Power. Alexia a rememorat pentru Prima TV momentele pline de emoție pe care le-a trăit.
”Încep să dansez, să cânt, să fac ce îmi place, asta mă motivează să continui și să revin la ceea ce făceam în trecut. Reîntâlnirea cu colegii a fost foarte frumoasă, foarte călduroasă, m-am simți ca acasă, ca de obicei, pentru că la dans vin de foarte mulți ani”,
Alexia Tudose
(Alexia Tudose - Captură Prima Focus)
Colegii au pregătit coregrafia într-un timp record, au filmat totul, iar Alexia a reușit astfel să învețe mișcările.
”Mi-a plăcut foarte mult coregrafia de când am văzut-o și m-am ofticat foarte tare că nu am fost și eu acolo să o învăț. Iar când au venit colegii la mine acasă, le-am spus să mă învețe și pe mine”,
Alexia Tudose
Alături i-a fost și Eric, îngerul ei păzitor, cel care s-a aflat și în autocar, în clipa accidentului. El a ajutat-o să depășească greutățile și să învețe mișcările.
(Eric Tudose - Captură Prima Focus)
”A vrut să facă o surpriză colegilor noștri de la dans. Toți au întâmpinat-o cu mare drag, erau foarte fericiți când au văzut-o”,
Eric Tudose, fratele Alexiei
Medicii susțin că dansul poate reprezenta cea mai bună cale de recuperare rapidă pentru astfel de cazuri. Iar semnele sunt cât se poate de încurajatoare, spune dr. Sidonia Susanu, medicul care a reușit operația de replantare a mâinilor Alexiei, potrivit Prima Focus.
”Începe să recupereze mișcările membrelor replantate în articulațiile care au fost până acum imobilizate și deja începem să constatăm o progresie a creșterii nervoase pe membrul stâng replantat”,
Sidonia Susanu, șef secție chirurgie plastică
Pentru șase luni de recuperare, Alexia va avea nevoie de tratament de peste 10.000 de euro, potrivit sursei citate.
Înalta Curte trimite acasă pensionarii din administrația publică
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Mașină izbită de un camion la Flămânzi, trei persoane au scăpat ca prin minune
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Prefectul iese iar din tipare: A chemat o comisie la altcineva „acasă” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile