Este medic și a ales să fie cu adevărat în slujba pacienților. Pentru ca sistemul să se curețe de corupție, este însă nevoie ca toți - medici și pacienți - să participe ”la o schimbare mai mult decât necesară”.
Alexandra Ifrim Ciobanu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, nu doar că își roagă pacientele să renunțe la obișnuitele ”atenții” atunci când îi intră în cabinet, dar anunță și că dorește să vină în ajutorul unei femei care nu dispune de asigurare de sănătate.
”Pentru că în curând intrăm în luna cadourilor, îmi doresc să pot face o bucurie cuiva fără posibilități, așa încât vă cer ajutorul: dacă cunoașteți o pacientă care nu are asigurare de sănătate și care are nevoie de un consult ginecologic complet și un test Papanicolau, vă rog să îmi scrieți mesaj privat”,
medic Alexandra Ifrim Ciobanu
Iar asta nu e tot. Medicul atrage atenţia că orice fel de ”dar” pe care pacientele îl aduc în cabinet, ”oricât de mic și de simbolic”, este ilegal.
”Totodată, vin la dvs. cu o rugăminte, pentru că îmi doresc să avem o colaborare bazată pe respect reciproc: atențiile, de orice natură, oricât de mici și simbolice pot să pară, nu își au rostul, ca să nu mai precizez că nu sunt legale”,
medic Alexandra Ifrim Ciobanu
O practică obișnuită în mediul sanitar din România, dar care trebuie să fie stopat prin implicarea tuturor, pacienți și medici deopotrivă.
Mai mult, spune medicul Alexandra Ifrim Ciobanu, ”atențiile” pot fi oferite altor persoane, care au cu adevărat nevoie: un bătrân sau un copil necăjit.
”Vă rog mult să înțelegeți asta și să participăm toate la o schimbare mai mult decât necesară. Cafeaua, ciocolata, florile și toate celelalte, chiar dacă sunt dăruite cu drag, nu sunt necesare. Un simplu “mulțumesc” este mai mult decât suficient! Trăim cu toții timpuri grele și sunt sigură că dacă vreți să dăruiți, găsiți în jur persoane care să aibă nevoie de ajutorul dvs. - ajutați un bătrân să își cumpere o pâine, ajutați un copil necăjit, cumpărându-i o ciocolată, luați un pachet de faină și lăsați-l pe o bancă - sigur va ajunge la cine are nevoie; faceți ce știți, dar vă rog să nu mai recurgeți la niciun fel de daruri atunci când veniți la consultații! Mulțumesc!”,
medic Alexandra Ifrim Ciobanu
Mesajul medicului a strâns sute de aprecieri și zeci de comentarii pe rețelele de socializare.
Peste 1 milion de euro! Fostul atacant de la FC Botoșani a dat lovitura în Turcia
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
A fost cutremur în această dimineață: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Ultrașii Petrolului furioși după înfrângerea cu Botoșaniul: Jucătorii „aliniați” și mustrați
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile