Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Suceava, medicii cardiologi intervenționiști Laurian Blaga și Paul Turcoman au refuzat să semneze fișele postului pentru reluarea activității.
Conducerea Spitalului Județean Suceava a anunțat, joi, că cei doi medici cardiologi intervenționști aflați în conflict cu managementul spitalului, Laurian Blaga și Paul Turcoman (originar din Botoșani) au refuzat să semneze fișele postului pentru reluarea activității.
Potrivit unui comunicat de presă, managerul unității sanitare, dr. Alexandru Calancea a convocat o întrevedere doar cu cei doi colegi – medici cardiologi, scopul fiind semnarea fișelor de post, cu consecința reluării activității în cadrul compartimentului de specialitate de angajații unității sanitare chiar în cursul acestei zile.
Totodată, managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea le-a oferit celor doi garanția suportului său instituțional, asigurându-i că ceea ce este înscris în fișele de post nu este de natură să le aducă nicio atingere asupra drepturilor profesionale, fișa de post prezentată, fiind semnată de manager ca o dovadă a dorinței sale privind reluarea activității specifice de către cei doi medici, potrivit newsbucovina.ro.
În comunicat se menționează că cei doi medici nu au prezentat disponibilitate de a semna fișele și de a relua activitatea, ceea ce înseamnă că urmează să se respecte prevederile legale în vigoare.
„Managerul unități sanitare asigură pacienții că la data prezentă, compartimentul de cardiologie intervențională are capacitatea de a răspunde tuturor solicitărilor cu patologie specifică”, se mai arată în comunicat
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile