Medicul primar de medicină internă, Mariana Andrioaie a contactat virusul care i-a adus sfârșitul în Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
Unitate medicală care a fost în subordinea Consiliului Județean, entitate în cadrul căreia, Mariana Andrioaie a avut calitatea de consilier județean PSD.
În urmă cu trei săptămâni de zile, Spitalul Județean a trecut temporar în subordinea Ministerului Sănătății. Până la această mutare, cea mai mare unitate medicală din Botoșani, a fost responsabilitatea Consiliului Județean Botoșani care avea obligația asigurării fondurilor necesare pentru desfășurarea în condiții optime a actului medical.
După declanșarea epidemiei din țara noastră, CJ-ul a alocat fonduri pentru aparatură medicală și un aparat de testare în timp real, dar care nu se știe dacă a fost pus vreodată în funcțiune.
Și nici celelalte aparate comandate cu fonduri de la CJ nu se știe dacă au mai ajuns sau nu la unitatea medicală, având în vedere vidul de informații din această perioadă.
Mai mult decât atât, Mariana Andrioaie, în calitatea sa de consilier județean, a fost președintele comisiei pentru învățământ, sănătate, familie, muncă și protecție socială, culte, activități social-culturale, sportive, tineret și de agrement.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Gala Eminescu revine după un deceniu în teatrul care poartă numele poetului – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 15, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile