Medicul celor de la FC Botoșani se află în spital de joia trecută, după ce i-a venit rezultatul pozitiv la testul PCR pe care îl realizase cu întreaga echipă antrenată de Marius Croitoru.
Conform normelor impuse de Guvern, orice persoană care e infectată cu coronavirus, indiferent că are sau nu simptome, trebuie să fie internată în spital.
Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, medicul Petre Rădăuceanu a spus că se simte bine și că nu prezintă nici un simptom. Totodată, medicul recunoaște că nu are voie să iasă din salon, chiar dacă ușa nu este încuiată.
”Ușa salonului nu e încuiată, dar de ieșit sigur nu avem voie. Întreg etajul e rezervat pacienților cu Covid și la capătul culoarelor, acolo, ușile înțeleg că sunt încuiate. Toaleta o avem în salon, iar când părăsim încăperea o facem doar însoțiți de un personal medical, atunci când mergem pentru a face o radiografie!”, a spus pentru gsp.ro medicul Petre Rădăuceanu.
În schimb, dacă are nevoie de ajutor poate suna și un cadru medical vine în salon.
De asemenea, condițiile de spitalizare sunt mulțumitoare.
”La micul dejun pâine, unt, brânză topită, ceai sau lapte. Apoi, la prânz, ciorbă, de regulă, de legume, iar felul doi un picior de pasăre, chiar bunuț și destul de consistent, cu garnitură de orez sau de varză călită. Seara ceva mai ușor, o mâncare de cartofi sau orez. În cazul meu, trebuie să fie și mâncare de regim fiindcă eu am alte probleme, diabet, hipertensiune, și mâncarea trebuie să fie adecvată”, a precizat medicul de la Botoșani.
Ca tratament, a primit pastilele pe care le lua pentru bolile deja existente.
”Pentru că sunt pozitiv la Covid, nu, n-am luat nimic, nimic”, a completat Rădăuceanu.
În schimb, spune medicul, membrii familiei sale au fost testați și nici un rezultat nu este pozitiv.
”După ce am anunțat că eu sunt pozitiv, sâmbăta trecută, soția și cele două fete ale mele au mers la spital și au făcut testul PCR. Toate 3 au ieșit negativ!”, a precizat medicul.
Cum își explică Petre Rădăuceanu că testul în cazul său a fost pozitiv?
”Am una, dar e doar o bănuială. În luna aprilie am avut o gripă, cu febră, am tușit destul de rău. M-am tratat singur, eram și în concediu de la spital, și de atunci n-am mai avut nimic. E foarte posibil ca acum, când am făcut testul cu toți cei de la Botoșani, să fi eliminat din ADN-ul virusului mort, care să fi dat rezultatul pozitiv, așa cum a ieșit. Așa mă gândesc, altă explicație nu am!”, a spus pentru gsp.ro Petre Rădăuceanu.
Deocamdată, medicul Rădăuceanu rămâne în spital. Astăzi va fi testat PCR, la 7 zile de când a fost declarat pozitiv. Dacă va ieși negativ, atunci după încă 24 de ore mai face o testare și dacă iarăși este negativ, poate pleca acasă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024