În vreme ce Suceava şi Iaşi au construit teatre, săli de spectacole somptuoase, cinematografe, amfiteatre şi tot soiul de obiective menite să ridice calitatea vieţii şi nivelul de educaţie al cetăţenilor, botoşănenii au fost martori ai prăbuşirii.
În ultimii 30 de ani scurşi de la Revoluţie, cultura în Botoşani a fost nu doar vitregită, ci năruită la propriu. Ce șanse avem să redevenim județul geniilor, dar nu doar la modul declarativ, ci și ca administrație care își cinstește înaintașii? Cu un colos în ruină în mijlocul orașului, Botoșanii nu au, la ora actuală, o sală decentă de spectacole care să găzduiască o gală, un concert, un spectacol. Nu la fel stau vecinii noștri, care au investit sume uriașe în astfel de obiective.
Muzeul Judeţean Botoşani a anunţat de curând o finanţare obţinută pentru reabilitarea Casei Memoriale ”George Enescu” de la Liveni, printr-un proiect aprobat de Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași.
Proiectul prevede refacerea completă a Casei Memoriale „George Enescu”, plus dotări, utilități, încălzire. De asemenea, se are în vedere construirea unei scene pentru activități cu publicul, conducerea Muzeului sperând chiar că va atrage la Liveni o componentă a Festivalului George Enescu de la București.
Potrivit datelor oficiale, proiectul are o valoare de 1,365 milioane euro, din care 900.000 de euro din fondurile Programului Operațional România – Republica Moldova 2014-2020, suma de 424.000 euro contribuția Muzeului, în timp ce 47.000 de euro va fi contribuţia Consiliului Județean Botoșani.
Rămâne de văzut cât de eficientă va fi această investiție la Liveni, în condițiile în care Enescu nu s-a bucurat, la Botoșani, de o atenție deosebită.
Istoria caselor memoriale în Botoşani nu este una tocmai fericită. Începând cu Eminescu (casa actuală este o construcţie identică, pe vechea fundaţie a casei în care a copilărit poetul născut în 1850 la Botoşani, însă din fericire activitatea culturală compensează situația casei), Iorga (casa de astăzi, în care savantul a copilărit, este de asemenea o reconstrucţie) sau Luchian (a cărui casă nu mai există, muzeul care a funcţionat decenii la rând, la Ştefăneşti, fiind o clădire fără legătură cu pictorul).
Din păcate, o iniţiativă de a amenaja la Botoşani o casă memorială (muzeu) dedicată matematicianului Octav Onicescu a fost şi ea sortită eşecului, iar casele Antipa, deşi rămase în picioare, sunt astăzi departe de a deveni un obiectiv cultural.
”O bătrână şi simpatică casă gospodărească, ca din vechime”, aşa o descria preotul Hodoroabă, cel care dă mărturie asupra unui timp aproape dispărut şi din cronicile vremii. Aici, într-un iatac înalt de 2,5 metri, lung de 3,5 metri şi lat de 2 metri, s-a născut George Enescu.
”Iaca, părinte, aici l-o făcut duduca pe conaşu”, zice o babă din sat, iar părintele Nicolae Hodoroabă notează fiecare cuvinţel în carneţelul ce îl poartă pretutindeni. Are să scrie mai târziu o carte ce va purta prin decenii mărturii ale lumii de demult. Lumea lui Enescu.
Născut la 19 august 1881, la Liveni, judeţul Botoşani, George Enescu a părăsit definitiv România 65 de ani mai târziu. Şi-a iubit cu veneraţie poporul şi ţara, însă comuniştii îi voiau nu doar talentul, muzica, notorietatea, ci şi sufletul.
Înainte de a pleca, pentru a nu stârni suspiciuni, şi-a organizat un turneu în URSS. În fapt, Enescu şi soţia lui, Maruca, aveau să plece în SUA pe 10 septembrie 1946, luând vaporul de la Constanţa. În America a supravieţuit cu greu, a dat lecţii particulare, a susţinut concerte, conferinţe. La fel în Franţa, unde va ajunge mai târziu.
Important de ştiut că George Enescu nu a renunţat la cetăţenia română. A trăit până la sfârşitul vieţii sărac, bolnav, chinuit de dorul de Moldova lui pe care nu o va mai revedea. La începutul lui mai, anul 1955, moare departe de ţară şi de ţăranii pe care atât de mult i-a iubit.
La Liveni, casa părintească fusese ”dărâmată din eroare”, de către autorităţile Sfatului Popular în 1949, după cum specifica o adresă din 24 martie 1954 a Sfatului Raional Dorohoi către Direcţia Muzee şi Monumente din cadrul Ministerului Culturii.
Desigur, comuniștii nu își asumau dărâmarea casei. Enescu era bolnav, însă nu era loc în lume care să nu îi fi auzit numele. În ţară, tovarășii se frământau.
La doar două săptămâni de la moartea lui Enescu, Sfatul Popular din Dorohoi îşi joacă din nou cartea. Solicită Ministerului Culturii sprijin, în acest sens formulând chiar şi o serie de propuneri pentru înfiinţarea casei memoriale George Enescu în Liveni şi Dorohoi. Este vorba despre adresa nr. 5052 din 17 mai 1955, în care oficialii de la Dorohoi pun accentul pe Liveni, acolo unde casa natală a lui Enescu fusese complet demolată.
Se propune ca noua casă să fie ridicată cu ajutorul Întreprinderii Regionale de Construcţii Suceava, iar construcţia să respecte întocmai planurile vechii case, aşa cum era ea descrisă în cartea preotului Hodoroabă – ”George Enescu. Contribuții la cunoașterea vieții sale. Cu 16 clișee în text”.
Dintr-o adresă din 11 iunie 1955 (nr. 7227), aflăm că va fi ridicată o nouă casă pe locul celei demolate, cu aceleaşi dimensiuni şi cu acelaşi fel de material. "Planurile și devizul vor fi întocmite de către Serviciul Regional de Arhitectură, după urmele fundațiilor vechi, fotografiile existente și după mărturia vecinilor care au cunoscut casa veche", se precizează în adresa de la Ministerul Culturii.
De asemenea, Ministerul Culturii transmite ca la Dorohoi noua casă memorială să adune tot mobilierul autentic ce se mai găseşte în zonă.
O şedinţă din 25 iulie 1955 adună la un loc, la Dorohoi, o seamă de personalităţi începând cu muzicologul Viorel Cozma (reprezentantul Uniunii Compozitorilor), cel care solicită ca, odată cu refacerea casei de la Liveni, să se purceadă şi la electrificarea întregului sat. De asemenea, nu este uitat nici Mihăileniul, locul naşterii mamei lui Enescu: "La Mihăileni este casa mamei compozitorului și trebuie ca acesteia să i se acorde o atenție deosebită. Se va îngriji mormântul mamei maestrului de la Mihăileni".
Tonul uşor autoritar al muzicologului nu convine tovarăşilor de la Raionul Muncitoresc, care se grăbesc să spună răspicat că trebuie musai aprobare de la partid. De altfel, se înteţesc reclamaţiile şi nemulţumirile, tovarăşii de la Dorohoi reproşând că "tov. Cozma a venit la Dorohoi cu o atitudine de sus și spunând că nu s-a făcut nimic pentru G. Enescu".
Până la urmă se acceptă propunerile lui Viorel Cozma, dar până la parastasuri.
"Nu sunt de acord să acționăm noi pentru a face parastasuri". Iar pentru ca lucrurile să nu capete dimensiuni periculoase, tovarul Latiş decretează: "Ar fi bine ca această problemă să fie cunoscută și de regiunea de partid".
Latiş nu este singurul care îi reproşează muzicologului tonul folosit. Tovarăşul Lazarovici, de la Sfatul Popular Raional, spune că "tov. Cozma a vorbit cu ton de comandă, când poate era mai bine să discutăm tovărășește".
În 29 iulie 1955, de la Dorohoi pleacă o nouă adresă către Ministerul Culturii, din care aflăm că, pentru reconstruirea casei natale de la Liveni, împrejmuirea cu gard și refacerea unei fântâni în fosta grădină, suma necesară ajunge la 30.000 de lei. Se mai solicită ca de la București să se trimită un arhitect care să execute planul de refacere a casei. Pentru un cămin cultural la Liveni, se cere suma de 60.000 de lei.
A doua zi, pe 30 iulie 1955, Sfatul Popular Raional Dorohoi emite decizia nr. 168 (din 30 iulie 1955), prin care, la Art I, se stabilește că fostul sat Liveni, din comuna Cracalia, în prezent denumit Gh. Doja, se va numi satul George Enescu.
Taifunul Enescu cuprinde întreg mapamondul, uriaşa moştenire culturală a geniului ivit din pământ botoşănean pare asemenea unui vulcan nestăpânit. La Dorohoi, tovarăşii se calcă în picioare pentru a dovedi că Enescu este al lor, încercând astfel să spele din multele păcate. Totul era prea târziu.
În prima jumătate a lunii august, la nivelul Ministerului Culturii apare o comisie care, alături de autoritățile din Dorohoi, cu sprijinul Raionului și Regiunii PMR, dispune măsurile pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor partidului și guvernului în problema George Enescu.
Procesul-verbal în care sunt trecute aceste măsuri consemnează că în rândul sătenilor "s-a constatat o stare de spirit de pioasă admirație pentru George Enescu și de dispreț și desconsiderare pentru cei care au dărâmat casa de naștere a maestrului".
Festivitatea deschiderii Casei-Muzeu George Enescu din Dorohoi are loc pe 18 august 1957 , iar după un an, pe 17 august 1958, se anunţă inaugurarea Casei muzeu ”George Enescu” din satul George Enescu (Liveni).
Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la moartea compozitorului, Sfatul Popular Raional Raional Dorohoi anunţă un nou Plan de măsuri privind organizarea comemorării. Astfel, prin secția de drumuri a Sfatului Popular Raional, se vor lua măsuri de nivelare a traseelor Dorohoi – Dragulea și Dorohoi – Cracalia și așternerea de pietriș acolo unde se simte nevoia. De asemenea, pe porțiunea de drum Dragulea – G. Enescu și Cracalia – G. Enescu se va așterne un strat gros de pietriș, care să fie presat cu compresorul. Se vor completa locurile libere cu pomi și vor fi văruiți pomii existenți. Se mai au în vedere: șanțurile și bornele kilometrice, tablele indicatoare, panourile din intersecții.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
