Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un bărbat care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile din Germania din data de 25 iunie 2015.
La începutul acestei săptămâni, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Corneliu D., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Germania. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul este radiat din circulaţie de către autorităţile din Germania din data de 25 iunie 2015.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă de neregulile constatate de oamenii legii. Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, neînmatriculat sau neînregistrat.
CITEȘTE: O botoșăneancă de numai 23 de ani a rămas fără BMW la capătul celălalt al țării
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
PERCHEZIȚII la Botoșani: Haine și cosmetice „de firmă” confiscate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Bișnițar din Piața Centrală amendat cu 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile