Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut împreună cu lucrători vamali au descoperit, în lada de scule şi bordul unui autoturism, ascunse şi nedeclarate 3.400 de ţigarete, pe care un bărbat intenţiona să le introducă ilegal în România.
La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Iulian A.,în vârstă de 54 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România.
Echipa comună de control a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a bagajelor, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în lada de scule şi în bordul autoturismului 3.400 ţigarete Red&White, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 1.870 lei şi amendarea persoanei cu 5.000 lei.
Ministru premiat de Valeriu Iftime la Botoșani: Am contribuit mult mai puțin decât am primit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Ședință festivă pe modul rece de Zilele Eminescu, la Primărie – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Stelian Mețler ACHITAT în dosarul angajărilor de la Apele Române
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
IMAGINI de la căutarea Elizei: Dronă, câine de urmă și zeci de forțe de ordine
Oana Sava
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile