Un bărbat din Botoșani a ajuns la serviciu într-o dimineață, săptămâna trecută, și și-a parcat mașina lângă sediul Serviciului Public Local de Asistență Socială. Când a terminat programul de lucru, botoșăneanul a rămas îngrozit de cum și-a găsit mașina.
Niște persoane rău voitoare n-au avut altă „distracție” decât să îi zgârâie mașina pe unde au apucat. Bărbatul are un Mercedes A Class din anul 2000, pe care trebuie acum să îl vopsească în totalitate.
Teribiliștii au făcut cercuri cu un obiect ascuțit care i-a îndepărtat vopseaua albastră, pe portiere, pe partea din față, dar și pe portbagaj. Bărbatul a alertat Poliția Locală în acest caz, care a început să caute făptașii, însă șanse sunt puține având în vedere că pe acea porțiune de stradă nu sunt montate camere de luat vederi.
Totodată, acesta nu este primul incident de acest gen care s-a înregistrat în aceeași zonă a Centrului Vechi din Botoșani. Un alt botoșănean și-a lăsat mașina preț de câteva ore în același loc și s-a trezit cu… o inimă zgâriată pe portbagaj.
(C.B., M.M.)
[[galerie-foto]]
Ședință la Inspectoratul Școlar cu șefi din Primărie pentru STADIUL lucrărilor la școli
Gabriela Erdic
Mar 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
S-a anunțat programul etapei a treia din play-off, FC Botoșani joacă cu UTA
Oana Sava
Mar 20, 2025
Andreea Coțovanu
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile